Ieri seară a avut loc ultima întâlnire din cadrul Academiei SuperCoders de anul acesta. Micii programatori au intrat în sesiunea online cu multe emoții, dar și entuziasmați că o să prezinte proiectele la care au lucrat atât de mult.
De la sisteme automate de udat plante și hrănit animale de companie, până la brațe robotice care ridică și mută obiecte, copiii au reușit încă o dată să ne impresioneze cu talentul și creativitatea lor.
Timpul a trecut pe nerăsuflate, dar suntem siguri că o să ne mai întâlnim curând. Pentru că toți ne bucurăm de aceeași pasiune: tehnologia.
Mulțumim trainerilor de la Simplon Romania pentru că ne ajută să aducem lumea digitală mai aproape de copii.
Ne vedem curând, la următoarea ediție SuperCoders!