Fundația Orange

Evenimente


Când mult e prea mult

Când mult e prea mult

FOTO: Visual test / Imagined by us, generated by an AI


În comunitatea Digitaliada, profesori, elevi și părinți sunt implicați deopotrivă în demersul de a face învățarea mai atractivă și mai interactivă cu ajutorul instrumentelor digitale.

Ne dorim copii conectați, informați, curioși, care să devină tot mai mult "creatori de conținut” din "consumatori de conținut”. Cât consum de tehnologie e "prea mult” și cât "e util ” sunt întrebări pe care și le pun toți părinții.

Mai jos puteți citi opinia unei mame din comunitate:


Am început de curând să citesc cartea „Familii fericite. Ghidul sănătății mintale a copilului tău”, de Dr. Beth Mosley. Unul dintre primele capitole e despre timpul petrecut în fața ecranelor. Am căutat să înțeleg când "mult” e "prea mult”, iar cartea nu mi-a dat un răspuns unic. Pentru un subiect atât de complex, un răspuns universal valabil ar fi fost prea simplist și inutil. Am reținut ideea de consum activ (interacțiune cu alți oameni, de exemplu) vs consum pasiv (scroll infinit).


Într-o discuție despre negocierea limitelor în legătură cu utilizarea ecranelor, Mara (aproape 14 ani) mi-a spus: "să te fi văzut eu dacă erai mama lui X, știi pe câte ecrane în același timp stă???”. Așa mi-am reamintit vorba "câte bordeie, atâtea obiceie” și mi-am dat seama cât de frustrante pot fi limitele, mai ales atunci când copiii își dau seama de standarde diferite.

Așa am ajuns să fac un experiment: am întrebat zece părinți cu copii având vârste între 10 și 14 ani dacă monitorizează timpul petrecut în fața ecranelor, cum îl monitorizează, cât consideră că e acceptabil pe zi, ce conținut este (jocuri, social media, muzică, etc), cum negociază limitele.

Zece întrebări deschise și tot atâtea răspunsuri complet diferite, de la "nu mai are acces deloc la telefon” la "nu stiu cât stă pentru că nu monitorizez nimic”.

Printre răspunsuri am întrezărit, de fapt, o scală a autonomiei, iar locul pe această scală poate să urce sau să coboare, o poziție o dată câștigată nu e sigură pentru că "tind să lungească timpul primit și atunci revenim la vechile reguli”.

Alegerea se poate referi la durata accesului, intervale orare în care copilul poate folosi ecranele, tipuri de ecrane (telefon, tabletă, laptop/PC, televizor), tipuri de aplicații.


Limitele de timp întâlnite sunt foarte variate:

  • "nu mai are acces deloc la telefon”,
  • "45 de minute în timpul săptămânii, o oră în weekend pe orice tip de ecran”,
  • "o oră pe zi, dar avem discuții și ajungem la o ora și jumătate pe zi și tot mi se pare mult",
  • "3 ore pe zi câte 1 oră pe telefon, laptop, consolă”,
  • "am oscilat 2-4h/ zi în funcție de nevoie și în weekend liber”,
  • "nu i-am dat niciodată timp și nu am condiționat-o, dar am monitorizat discret cât stă pe ecrane”,
  • "are o aplicație care îi spune ei cât timp a petrecut și cum, și o rog să verifice din când în când să fie conștientă de timpul petrecut așa”,
  • "o activitate în medie de aprox 3h-3h jumate/zi”,
  • "de luni până vineri nu au voie mai mult de o oră și jumătate, în weekend 2 ore”,
  • "nu au voie înainte de 8 dimineața și după 22:00”,
  • "pe fată nu o monitorizez deloc”.

Accesul la TV, jocuri și rețelele sociale este permis sau nu de părinți, dorit sau nu de copii:

  • "rețele nu are, facebook, instagram, tik tok nu își dorește”,
  • "De una singură a concluzionat că nu-i trebuie conturi de social media; păstrează legătura cu prietenii pe whazzap”,
  • "acum se uită la filme coreene și a ajuns singură la concluzia că filmele îți crează o perspectivă ireală și apoi te simți deprimat”,
  • "petrece timp jucându-se jocuri, îmi arată cum și ce creează, social media, video-uri pe YouTube”,
  • "dacă folosește ecranul pt documentare, muzică sau alte activități creative sau școlare, e ok pt mine”,
  • "cel mic joacă Roblox și cel mare intră pe Discord că să vorbească cu prietenii lui”,
  • "stă pe jocuri și știri sportive, n-are facebook, n-are instagram”,
  • "majoritatea timpului e consumat pe jocuri”,
  • "daca l-aș lăsa o zi întreagă la jocuri, nu s-ar ridica de acolo”.

Întrebarea "cât ar fi acceptabil pe zi?” a adus nuanțe în răspunsuri:

  • "30 de minute/zi”,
  • "nu e numai despre timp, din când în când discutăm despre cât timp este bine pentru creier să stea în fața tehnologiei, despre utilitate, despre priorități, despre abilități. Este o negociere continuă între ce face, ce îi place și pt ce o folosește”,
  • "când privește documentare, pe ce interese are ea, iar, nu pot să mă supăr. Da, se joacă și diverse jocuri, dar dacă nu exagerează, pe mine nu mă deranjează”.

Un exemplu cu urmări imediate:

  • "am observat acces Tiktok 6 ore într-o zi și am blocat Tiktok cel puțin până la final de an școlar”.

Pentru că m-am gândit la autonomie, mi-am aruncat ochii pe un model de luare a deciziilor în management. Am făcut un al doilea experiment: am înlocuit manager/angajat cu părinte/copil și am particularizat pe exemplul acesta:

  • 1. Părintele face alegeri și nu explică neapărat motivele sale.
  • 2. Părintele face alegeri și explică modul în care a ajuns să stabilească regulile.
  • 3. Părintele se consultă cu copilul, dar el este cel care decide în cele din urmă.
  • 4. Părintele și copilul negociază și definesc regula împreună.
  • 5. Copilul se consultă cu părintele și e invitat să-și stabilească singur regula.
  • 6. Copilul decide singur regula și, din când în când, îl mai anunță pe părinte în legătură cu obiceiurile sale de consum.
  • 7. Copilul decide singur regula și nu comunică constant sau deloc pe această temă cu părintele.

Exemplele de mai sus intră în categoriile de la 1 la 6. Pentru punctul 7 am un singur exemplu, dar nu din categoria 10-14 ani, ci mai sus, pe la 17 împliniți.

Cum facem trecerea de la o categorie la alta? Cum facem să menținem progresul obținut în timp astfel încât, atunci când va veni momentul să închidem toate aplicațiile de parental control să știm, cu o probabilitate mare, că alegerile pe care le fac copiii noștri sunt bune pentru ei? – cu întrebările acestea rămân.


Mulțumesc tuturor participanților la sondaj, este o joacă pornită dintr-un capitol de carte și o discuție cu Mara (aproape 14 ani) care se situează cam în categoria a 4-a de mai sus.

Raluca M.