Fundația Orange

Media


Cătălina Stoica, director: Digitaliada a adus atașamentul față de matematică

Cătălina Stoica, director: Digitaliada a adus atașamentul față de matematică

„De acum înainte, eu nu văd predare fără tehnologie”, sunt cuvintele Cătălinei Stoica, directoarea Școlii Gimnaziale „Nicolae Russu” din Sita Buzăului, Covasna.

Profesoară de matematică și directoare a primei școli Digitaliada din județ, Cătălina Stoica a povestit despre cum introducerea tabletelor la ore a dus la creșterea atractivității față de matematică, lucru pe care și-l dorea. 

 

Digitaliada: Care este povestea intrării școlii din Sita Buzăului în Digitaliada?

Director Cătălina Stoica: Suntem prima școală din județul Covasna care a intrat în acest proiect, așa că în luna septembrie a anului trecut am fost dotați cu laptop, videoproiector, ecran de proiecție, 25 de tablete pentru copii și 3 pentru profesorii de matematică și TIC. Dar proiectul nu ar fi fost posibil fără sprijinul colegilor mei, am format o echipă puternică și serioasă și am lucrat împreună cu mare drag și dăruire și cu mare profesionalism. Și copiii sunt foarte dedicați și respectuoși, învață, sunt serioși, pot să spun că avem copii minunați, cu care ne mândrim. Și la competiții, olimpiade, concursuri avem rezultate foarte bune.  

Digitaliada: Care a fost reacția copiilor atunci când le-ați adus tabletele la orele de matematică și TIC?

Director Cătălina Stoica: La început, copiii au luat-o ca pe o joacă. Pe urmă și-au dat seama cât de mult îi ajută să înțeleagă anumite exerciții predate și anumite noțiuni. Și tot aplicând, oră de oră, au învățat  să folosească tabletele și au înțeles mult mai bine la geometrie: anumite teoreme, anumite drepte perpendiculare, drepte paralele, dar și la algebră. Chiar discutam cu profesorii de matematică, este nemaipomenit că elevii rezolvă în ritmul lor. Fiecare rezolvă exercițiul în ritmul propriu și, la sfârșit, au o autoevaluare și li se arată ce au făcut corect și ce au greșit.  Chiar am avut o surpriză la clasa a VII-a, când unul dintre elevi mi-a zis: Aoleu, nu am decât 40%!. Și a început să reia aplicația, să-și îmbunătățească scorul. Deci s-a creat și o competiție între elevi, își doresc să fie mai buni. Asta e cel mai important, că își doresc să fie mai buni. 

Digitaliada: Ați putea renunța, acum, la predarea digitală?

Director Cătălina Stoica: De acum înainte, eu nu văd predare fără tehnologie. Într-o eră digitală, avem nevoie de predare digitală, cu tehnologie avansată. Scopul nostru este, de fapt, să formăm elevi valoroși, care să se descurce mai departe cu calculatorul, cu tableta, pentru că asta se cere pe viitor. Ei văd tableta ca pe ceva normal, ceva familiar. Cred că mai greu a fost pentru noi, profesorii, decât pentru ei. Și foarte multe lucruri învățăm și de la ei, de exemplu în GeoGebra. Am început cu pași ușori. Și pe urmă au început ei: Dacă facem așa, ce se întâmplă? Dacă facem invers, ce se întâmplă? Uitați, facem mai ușor dacă accesăm nu știu ce iconiță din aplicație!. Foarte multe lucruri le aflăm de la ei, pentru că asimilează mult mai ușor și mai repede decât noi tot ce ține de această tehnologie. Mulți copii și-au descărcat aplicațiile acasă, pe calculator, și exersează acasă. Apoi vin și îmi spun că au lucrat în Math Test, că au făcut ecuații. 

Digitaliada: Care este principalul efect al predării digitale pe care l-ați constatat?

Director Cătălina Stoica: În primul rând, introducerea tabletelor a condus la creșterea atractivității față de matematică. Iar asta este un lucru nemaipomenit pentru că noi asta ne dorim, profesorii de matematică: să-i atragem spre studiul matematicii, să facă acest lucru cu drag, pentru că au nevoie mai departe, au nevoie în viața de zi cu zi. Matematica dezvoltă gândirea, logica; cu toții avem nevoie de organizare, de logică și atunci asta mi se pare cea mai mare realizare: că am reușit să îi atragem pe elevi spre studiul matematicii. Un exemplu bun este și la clasa a VIII-a, la geometrie. Elevii au reușit să vadă mult mai bine proiecțiile plane, proiecții de drepte, să rotească figurile în GeoGebra, să vadă într-adevăr ce înseamnă perpendiculară dintr-un punct pe un plan, cum se duce și unde ar trebui să pice. Cred că acum au o viziune mai bună asupra corpurilor geometrice, asupra proiecțiilor și a unghiurilor dintre plane, deci i-a ajutat foarte mult la vederea în spațiu. 

Mulțumim din suflet Fundației Orange pentru această oportunitate și pentru acest proiect minunat, Digitaliada, și pentru faptul că a adus această bucurie în sufletul copiilor și a crescut dragostea față de matematică și față de studiul matematicii.