Fundația Orange

Comunicate de presă


#Digitaliada premiază creatorii de conținut digital educațional

#Digitaliada premiază creatorii de conținut digital educațional

FOTO: Start #Digitaliada - concurs de materiale digitale educaționale


București, 28 octombrie 2020. Fundația Orange lansează a 5-a ediție a concursului național #Digitaliada în care creatorii celor mai bune materiale educaționale digitale sunt premiați cu echipamente electronice și IT în valoare de peste 8.500 de euro.

Deoarece în perioada pandemiei utilizarea resurselor educaționale digitale s-a dovedit indispensabilă pentru continuitatea procesului educațional, pentru toți profesorii și elevii, concursul vine ca un stimul și, totodată, ajutor pentru cei interesați de contribuția la crearea următoarelor materialelor didactice digitale pe care le vor folosi copiii și profesorii. 

         „Cele peste 570 de materiale înscrise în edițiile trecute ale concursului au acumulat peste 72.000 de accesări, de la începutul pandemiei, din martie, și până în prezent. Acest fapt ne arată cererea și nevoia de materiale digitale originale, în limba română, pe care profesorii, elevii și părinții să le poată utiliza în contexte diverse, atât la școala, cât și acasă, pentru învățarea la distanță sau individuală”
– amalia fodor, director fundația orange

 

Concursul este deschis tuturor celor care doresc să creeze și să pună la dispoziția publicului larg materiale didactice în format digital, ce pot fi folosite în predarea oricărei discipline școlare de la clasele I-VIII, indiferent de profesie sau de domeniul în care activează.

Participanții pot înscrie materiale în patru categorii de concurs: Aplicații, Conținut video, Proiectare didactică și Alte materiale educaționale, pe www.digitaliada.ro, în perioada 28 octombrie 2020 – 15 ianuarie 2021. Toate detaliile legate de concursul #Digitaliada sunt disponibile în Regulament. Juriul este format dintr-o comisie de experți în educație și conținut digital și, pentru că aceste materiale vor fi folosite la clasă, o comisie de elevi va acorda și un Premiu de Popularitate.

Printre câștigătorii de anul trecut s-au aflat antreprenori, studenți, profesori și chiar elevi de peste 14 ani, care au participat în categoria specială dedicată lor.

         „Participarea la acest concurs a fost pentru mine o provocare. Am visat să demonstrez că învățarea folosind materiale digitale reprezintă viitorul învățământului de calitate”
– dragoș matei, elev în clasa a viii-a

Dragoș Matei, Școala Gimnazială nr. 1 Roata de Jos, județul Giurgiu, este câștigătorul de anul trecut al categoriei „Elevi 14-17 ani”.

La nivel național, platforma Digitaliada pune la dispoziția cadrelor didactice și a tuturor celor interesați peste 4.000 de resurse digitale educaționale gratuite: materiale Digitaliada pentru Matematică și Informatică (teste și evaluări semestriale în format digital, proiecte didactice, ghiduri, tutoriale video).

În plus, Platforma Digitaliada „Învățare și testare online” este locul unde deja peste 30.000 de directori, profesori, părinți și elevi au un cadru interactiv de predare, consolidare și testare, în timp real și complet gratuit.

Pentru a veni și mai mult în sprijinul învățării online, clienții Orange beneficiază de trafic de date gratuit, pe tot parcursul anului școlar 2020-2021, la accesarea platformei interactive „Învățare și testare online”, dar și a resurselor educaționale din www.digitaliada.ro.


Despre Digitaliada
Digitaliada este un program de educație digitală care se desfășoară cu avizul Ministerului Educației Naționale și care își propune încurajarea folosirii tehnologiei la clasă pentru îmbunătățirea performanței școlare în învățământul preuniversitar. Pentru a-i pregăti pe elevi pentru oportunitățile viitorului, Fundația Orange a investit până acum, în cele cinci ediții Digitaliada, 2,6 milioane euro.

Despre Fundația Orange
Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei peste 8 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 6.5 milioane de euro in proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru mai multe informații vă rugăm vizitați www.fundatiaorange.ro și www.digitaliada.ro.