Fundația Orange

Comunicate de presă


Digitaliada vine în sprijinul profesorilor și elevilor care stau acasă

Digitaliada vine în sprijinul profesorilor și elevilor care stau acasă

București, 19 martie 2020. Pe perioada suspendării cursurilor școlare, secțiunea de Învățare și testare online din cadrul Digitaliada.ro se dovedește foarte utilă pentru continuitatea procesului educațional, pentru orice profesor și elev din România.

Începând cu data de 10 martie, 300 de noi școli, 750 de profesori și 1250 de elevi s-au înrolat, profitând de acest Learning Management System gratuit pus la dispoziție de către Fundația Orange prin programul Digitaliada.

„În primul rând, gândurile noastre se îndreaptă spre cei care au fost afectați de COVID-19. În aceste vremuri, facem tot ceea ce ține de noi pentru a asigura buna funcționare a platformei Digitaliada pentru profesori, elevi, părinti, și directori - astfel încat să țină legătura și să continue școala. Digitaliada, un program lansat în 2016, promovează și susține educația cu ajutorul mijloacelor digitale. Platforma de Testare și Învățare a fost adăugată în Digitaliada în toamna anului trecut, la cererea profesorilor cu care lucrăm în program și este adaptată și îmbunătățită continuu. Pe perioada suspendării cursurilor, acest Learning Management System s-a dovedit foarte util, ajutând profesorii, elevii și părinții să rămână conectați și să parcurgă lecții, teme și teste online.” – Amalia Fodor, Director Fundația Orange.

Soluția de Learning Management System lansată de Digitaliada din noiembrie 2019 este în limba română, este permanent gratuită și poate fi utilizată pe orice tip de echipament. La acest moment, pe platformă există deja peste 84 de lecții și 1000 de exerciții pentru matematică, iar platforma înregistrează timpul petrecut de fiecare elev la fiecare lecție și numărul de erori, informații pe care profesorul și părintele le primesc în mod automat. De asemenea, în Biblioteca virtuală, profesorii, părinții și elevii pot parcurge peste 200 de probleme de matematică pentru clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a, demonstrate în GeoGebra și în Librăria de teste pot utiliza peste 220 de teste pentru diverse materii. Suport tehnic: suport@platformadigitaliada.ro

 

 

În prezent, platforma este utilizată deja de către peste 430 de școli din mediul urban și rural, 2100 de profesori, 6200 de elevi și 2300 de părinți. Profesorii și învățătorii creează online teste și teme, elevii parcurg materia, primesc teste și le rezolvă, iar părinții primesc programarea cerințelor și rezultatele obținute de elevi.

 

Odată cu suspendarea cursurilor, platforma a început să fie folosită de multe școli interesate să-și țină elevii aproape. Cosmina Tudose, profesor de matematică la școala Gimnazială Șăulia, județul Mureș, unul dintre noii utilizatori înregistrați pe platformă, a spus: „Școala Gimnazială Șăulia este prezentă pe platforma Digitaliada din prima zi de suspendare a cursurilor. Elevii sunt activi, primesc zilnic teme, le încarcă, astfel încât regresul la noi la școală este minimizat. Elevii sunt încântați de posibilitatea împletirii tehnicii moderne cu materiile școlare și de ușurința cu care pot folosi platforma. Vom continua activitatea școlară în platforma de Învățare și testare online până la întoarcerea la școală.”

În afara platformei de Învățare și Testare online, pe platforma națională Digitaliada sunt disponibile peste 1000 de alte resurse educaționale digitale. Acestea au fost create pentru dezvoltarea și evaluarea competențelor elevilor pentru învățământul gimnazial și primar și pot fi folosite în mod gratuit de orice elev, părinte sau profesor:

Resursele educaționale deschise pot fi accesate în mod gratuit, pot fi filtrate pe categorii de interes după disciplină, clasă, tipul de lecție și gradul de dificultate dorit. Pentru a fi la curent cu ultimele materiale și resurse încărcate pe platformă, peste 2.300 de părinți, elevi și profesori au creat în ultima săptămână conturi de abonați, ce le oferă posibilitatea de a fi notificați prin e-mail, de fiecare dată când un material din clasa sau materia care îi interesează este încărcat.

Hub-ul digital educațional de pe www.digitaliada.ro mai conține Ghidul Școlii Digitale, cu recomandări bazate pe experiența acumulată în cadrul programului Digitaliada în perioada 2016-2019, Ghidul de utilizare a Tablei interactive care conține îndrumări pentru profesori privind utilizarea tablei interactive în școală si 8 ghiduri pentru predarea matematicii și informaticii și TIC cu ajutorul metodelor digitale la clasele de gimnaziu. Pentru anul școlar 2019-2020, echipa Digitaliada recomandă 35 de aplicații digitale gratuite. Acestea urmăresc dezvoltarea gândirii algoritmice, prin aplicațiile de TIC, și dezvoltarea creativității și a înțelegerii logice prin aplicațiile de matematică.

   

Despre Digitaliada
Programul Digitaliada, lansat în 2016, susține utilizarea instrumentelor digitale moderne în predarea disciplinelor Matematică și TIC. La nivel național, prin platformă, sunt puse la dispoziția publicului resurse digitale ce pot fi utilizate în procesul de predare-învățare. În plus, la nivel rural, 50 de școli gimnaziale beneficiază de echipamente și conținut educațional digital pentru orele de Matematică și Informatică. Proiectul se desfășoară cu avizul Ministerului Educației Naționale.

Despre Fundația Orange
Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei peste 8 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 6.5 milioane de euro in proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru detalii, vizitați www.fundatiaorange.ro.