Fundația Orange

Media


Director Chiojdeni,Vrancea:Elevii de la sat trebuie să beneficieze de aceleași șanse ca cei din oraș

Director Chiojdeni,Vrancea:Elevii de la sat trebuie să beneficieze de aceleași șanse ca cei din oraș

FOTO: Tehnologia digitală prezentă la Școala Gimnazială Chiojdeni prin implementarea proiectului Digitaliada


Cu ocazia implementării proiectului Digitaliada, descoperim oameni care fac lucrurile să se întâmple și compensează eventualele lipsuri prin inițiativă, grijă și curaj.

Este și povestea profesorilor de la Școala Gimnazială Chiojdeni, județul Vrancea, o școală cu tradiție în comunitate, un centru de informare și de promovare a datinilor locale, dar și a noutăților științifice. Atât la nivelul conducerii, cât și al cadrelor didactice, există preocuparea pentru tehnici moderne de predare-învățare, astfel încât elevii de aici să poată răspunde provocărilor digitale, dar și celor ale societății în care se vor dezvolta.

Domnul director Cristian Tache ne-a primit la școală și ne-a împărtășit din experiența sa.

Digitaliada: Sunteți unul dintre norocoșii directori care participă cu școala gimnazială în proiectul Digitaliada. Ați stârnit invidia colegilor?

Cristian Tache: Nu știu dacă am stârnit invidia celorlalți, dar știu că suntem într-adevăr norocoși, cu toate că ne-am și străduit să facem parte din acest proiect.

Digitaliada: Există diferențe la clasă, între ceea ce se preda anul trecut, până să existe proiectul Digitaliada și acum, când tabletele există pe mesele copiilor?

Cristian Tache: Eu am cerut domnilor profesori, care sunt direct implicați în proiectul Digitaliada, să facă o pondere a notelor obținute de elevi după implementarea acestui proiect și, într-adevăr, se observă o îmbunătățire a rezultatelor școlare.

Digitaliada: Ne puteți detalia?

Cristian Tache: Copiii au obținut note mai bune la disciplinele care presupun utilizarea soft-urilor și device-urilor din proiect.

Digitaliada: Credeți că îi atrage ideea de joc sau digitalul în sine? Tehnologia e cea care atrage elevii la ore?

Cristian Tache: Cred că ambele variante sunt corecte. Jocul este o activitate specifică vârstei, digitalul vine cu noutate și aceste două componente coroborate duc la îmbunătățirea rezultatelor școlare. Acest lucru duce la o interiorizare a motivației pentru învățătură, deci nu mai este doar o motivație externă - să mulțumească părinții, să mulțumească profesorii. Această motivație este interiorizată și elevii învață din proprie convingere.

Digitaliada: Care sunt variantele, soluțiile pentru momentul în care elevii vor deveni niște oameni maturi? Suntem la câțiva kilometri buni de primul oraș mare, dar acces la tehnologie există, deci variante de îmbunătățire și evoluții există. Care sunt, așadar, variantele din punct de vedere al societății?

Cristian Tache: Într-adevăr, mediul rural presupune pentru elevi oarecum o lipsă, în general vorbind, a posibilităților de a se integra în societate mai târziu. Tocmai asta încercăm noi, să anihilăm aceste lipsuri, elevii să beneficieze de aceleași șanse ca cei din oraș, să poată oricând după terminarea gimnaziului să se integreze social prin continuarea studiilor liceeale și universitare la oraș și bineînțeles, ulterior, să se integreze pe piața muncii. Iar proiectul Digitaliada cred că are un rol deosebit în acest sens, în a elimina aceste neajunsuri ale mediului rural.