Fundația Orange

Media


Director: Elevii s-au schimbat, ei sunt nativi digital, iar noi trebuie sa le vorbim pe limba lor

Director: Elevii s-au schimbat, ei sunt nativi digital, iar noi trebuie sa le vorbim pe limba lor

FOTO: Petronela Petrea, directorul Școlii Gimnaziale Valea Lupului


Doamna Petronela Petrea, directorul Școlii Gimnaziale Valea Lupului, județul Iași, și profesor de T.I.C. s-a acomodat cu educația digitală și o aplică la ore.

Povestea doamnei director începe în urmă cu câțiva zeci de ani când pășea în clasa întâi, într-un corp de școală complet nou, la acel moment, și care astăzi a devenit laboratorul digital al școlii. Evoluția permanentă, deschiderea către nou și analiza constantă a elevilor pe care i-a avut la clasă i-au permis doamnei Petrea să fie astăzi unul dintre profesorii care aduc valoare actului didactic.

Digitaliada: Doamna director, ce vă leagă de această sală de clasă?

Petronela Petrea: Este o clasă care a fost special amenajată pentru proiect, dar este și clasa în care am petrecut mulți ani, acest corp de școală a fost dat în folosință când am intrat eu în clasa întâi. Sunt profesor de treizeci de ani, din care douăzeci și nouă numai în această școală. Este o tradiție în școala Valea Lupului să ținem pasul cu tot ce este nou, să venim în sprijinul învățării; așa că, în anul 2017, împreună cu colega mea, Ana Ungureanu, am depus aplicația pentru a deveni una dintre școlile Digitaliada și ne-am bucurat foarte mult când am fost acceptați.

Digitaliada: Cum au primit elevii educația digitală oferită prin proiectul Fundației Orange?

Petronela Petrea: A fost un mare entuziasm, atât din partea elevilor, cât și din partea părinților. Pentru că a venit, cumva, ca o completare la ceea ce ei oricum fac, adică petrec mult timp în spațiul virtual, pe tablete, pe telefoane. Atunci, am direcționat acest interes al lor spre învățare și am îmbinat învățarea prin metode clasice cu învățarea prin aplicații de pe tabletă, cu teme pe care le primeau în acest mod.

Digitaliada: Când ați decis că învățământul tradițional are nevoie de susținerea  educației digitale?

Petronela Petrea: Am observat că e greu să menții interesul copiilor folosind modelul clasic. Pentru că elevii s-au schimbat, ei sunt nativi digital și dacă nu le vorbim pe limba lor, atunci ajungem să fim în lumi diferite și să fim cu toții nefericiți. Sigur că trebuie să îi convingem să facă ceea ce e util, ce urmărim noi. Dar, după ce au realizat progresul pe care-l fac, învățarea matematicii și faptul că se puteau ajuta mult mai mult unul pe celălalt, am reușit să-i convingem să fie activi și am văzut elevi care, 50 de minute cât dura ora, erau foarte preocupați să lucreze la matematică sau la T.I.C.

Digitaliada: Cum ați primit acest proiect în calitate de director al școlii?

Petronela Petrea: Ne-am bucurat că putem să lucrăm și în acest mod cu elevii. Avem colegi și de alte specialități care folosesc dotarea de aici și au început să caute și ei aplicații pentru limba română, pentru engleză. De asemenea, profesorii de geografie și de istorie s-au arătat interesați de aplicații. Dar și învățătorii și, de fapt, întreaga comunitate. 

Educația digitală pe care o aplicăm la noi în școală e un lucru care diferențiază Școala Gimnazială Valea Lupului în peisajul învățământului din județ. Pare un lucru care răsplătește munca noastră. Pentru că acest proiect nu a venit pe o fundație goală, în care nu a existat nicio preocupare pentru metode alternative, metode moderne. Adică, noi folosim calculatoare de foarte multă vreme, de prin anul 1995. Am continuat interesul acesta și preocupările pentru dotare și iată-ne implementând proiectul Digitaliada. 

Digitaliada: Ce înseamnă pentru dumneavoastră, ca profesor de T.I.C. de această dată, acest proiect?

Petronela Petrea: O provocare, pentru că după mulți ani se schimbă ceva în sistemul de predare. Am văzut progres, copiii se ajută între ei, primesc feedback imediat. Acesta este un avantaj al aplicațiilor, copiii obțin feedback mult mai rapid decât îl puteam da eu lucrând cu toată clasa sau aplicând un test care îmi lua ceva timp până îl corectam. Dar acum,  în momentul în care facem evaluarea, de exemplu printr-un test Kahoot, vedem imediat impactul, clasa este mult mai animată. Iar elevii au reușit chiar să recupereze rămânerile în urmă. În câțiva ani am putea să vedem copii care folosesc aceste abilități digitale pentru a obține rezultate mult mai bune la școală, dar și pentru schimbarea modului de a gândi în general.