Fundația Orange

Testimoniale


Director Magdalena Baciu-Iacob, Școala Gimnazială „George Coșbuc”

Director Magdalena Baciu-Iacob, Școala Gimnazială „George Coșbuc”

FOTO: Director Magdalena Baciu-Iacob


Doamna director Magdalena Baciu-Iacob s-a lăsat cucerită de educația digitală și a făcut toate demersurile pentru a înscrie școala în competiția Digitaliada.

Digitaliada: Cum vedeți integrată educația digitală în desfășurarea „clasică”, tradițională, a unei ore?

Director Magdalena Baciu-Iacob: Educația digitală este parte a tuturor secvențelor lecției, în captarea atenției și menținerea motivației, atât în predare, cât și ca feed-back și consolidare a cunoștințelor.

Digitaliada: De ce a fost/este relevant pentru dvs. să participați la Digitaliada? 

Director Magdalena Baciu-Iacob: Ca director, îmi doresc implicarea personalului și a elevilor în cât mai multe proiecte, pentru a crea relații de colaborare în clasă, dar și în afara ei. Modernizarea metodelor de predare conform evoluției tehnicii este o altă provocare pentru că vrem să atragem elevii către studiu.

Pregătirea tuturor copiilor pentru o societate digitală și cosmopolită este un alt subiect important pe agenda mea. Vrem ca schimbarea să nu îi sperie, ci să îi determine să fie adaptabili, pregătiți pentru progres.

Digitaliada: Dacă ar fi să selectați câteva elemente-cheie din activitatea dvs. profesională, din CV-ul dvs., ce ați menționa?

Director Magdalena Baciu-Iacob: Preocupare în ceea ce privește tehnologia (Curs TIC-Universitatea Populară Constanța, Curs platforme de e-learning la Politehnica București), preocupare pentru scriere și implementare proiecte (Erasmus, eTwinning), aplicarea la clasă a metodelor, mijloacelor de învățare în diferite cursuri online (ITeach), organizare, comunicare (Master Management educațional, Expert în management, concurs director 2016).