Fundația Orange

Testimoniale


Director Veronica Oneț, Școala Gimnazială Recea

Director Veronica Oneț, Școala Gimnazială Recea

FOTO: Director Veronica Oneț


Dezvoltarea continuă a informaticii impune o pregătire diversificată a elevilor în acest domeniu. „Ca profesori, trebuie să vedem dincolo de momentul în care avem elevii în bănci. Trebuie să avem mereu în minte viitorul acestor copii”, afirmă doamna director. 

Digitaliada: Cum vedeți integrată educația digitală în desfășurarea „clasică”, tradițională, a unei ore?

Director Veronica Oneț: Educația digitală este în momentul de față o necesitate. Ea îi ajută atât pe profesori, cât și pe elevi să rămână ancorați în modernitatea vremurilor pe care le trăim.

Digitaliada: De ce a fost/este relevant pentru dvs. să participați la Digitaliada?

Director Veronica Oneț: Pentru mine, ca director, apartenența școlii noastre la familia Digitaliada reprezintă un succes enorm. Suntem conștienți de perioada de tranziție care urmează, dar îmbinarea educației tradiționale cu elemente digitale reprezintă viitorul pentru actul didactic.

Digitaliada: Dacă ar fi să selectați câteva elemente-cheie din activitatea dvs. profesională, din CV-ul dvs., ce ați menționa?

Director Veronica Oneț: Sunt o persoană hotărâtă, deschisă către nou și cu mare drag pentru elevi.