Andrea Cătinean este dirigintă, profesoară de matematică și parte din echipa managerială a Școlii Gimnaziale din Șieu, o comună cu aproape 3000 de oameni, aflată la jumătatea distanței dintre Reghin și Bistrița.
În 2024, ea și-a propus să rezolve una dintre cele mai dificile ecuații ale lumii în care trăim, cea a stării de bine a profesorilor și adulților din școală, și s-a înscris la programul Conectat cu tine, conectat cu lumea, dezvoltat de Fundația Orange și Mind Education, în cadrul școlilor din rețeaua Digitaliada.
Rezultatele au apărut după puțin timp, iar orele, chiar și cele de matematică, încep cu întrebarea "cum vă simțiți, copii?”, cu zâmbete și cu mai puțină anxietate. Mai multe, în interviul de mai jos:
Care a fost impactul cursurilor la care ați participat în practica dvs., ca profesor? Cum resimțiți interacțiunea cu elevii, asta și în contextul în care ultimul studiu realizat de Mind Education în școlile din România arată că mulți dintre ei se confruntă cu stări de anxietate și chiar depresie în relație cu școala?
Experiența cursului cu Domnica Petrovai a fost foarte interesantă, mi-am dat seama că avem foarte mult de lucru, ca să-i învățăm pe copii și pe părinți, în special, cum să aibă mai mare încredere în noi, ca instituție, ca școală.
Cred că și de aici provine starea asta de anxietate de care vorbiți, pentru că ei au o anumită părere despre noi ca oameni și alta ca profesori. Asta am încercat să facem alături de Domnica, să învățăm cum să creăm conexiuni și relații cât mai bune cu elevii.
Părinții au impresia că noi vrem altceva decât să educăm copiii și atunci le transmit inclusiv copiilor starea asta. Copilul face la școală ce aude acasă, poate de aceea unii copii resimt teamă în relația cu noi, pentru că asta i se transmite acasă.
Eu predau matematică, spre exemplu, o disciplină deloc ușoară și care necesită o gândire logică, iar aici vine părintele și creează un peisaj de genul "matematica e imposibilă, nu o să știi niciodată”.
Cumva, îi induce copilului starea de frică. Tocmai de aceea, cred că trebuie să lucrăm cu părinții, în primul rând, pentru a estompa sau elimina starea aceasta de reticență.
Ce instrumente ați folosit dintre cele puse la dispoziția participanților la cursurile noastre? Participanții au avut acces la o serie de ghiduri practice, afișe special create pentru ca elevii să înțeleagă noțiunile de sănătate mintală, dar și o serie de filme gândite pentru ca situațiile din viața de zi cu zi să fie mai ușor de înțeles, de la conflicte la înțelegerea emoțiilor.
Le-am vizionat cu mare atenție, a fost un impact pozitiv în rândul copiilor. Ei chiar spuneau că înțeleg foarte bine mesajul și impactul, înțeleg teoria, oarecum, dar le e dificil să aplice, să iasă din stările dificile.
Inclusiv la dirigenție am încercat, încă de atunci, de când am avut cursul, să rulez câte un filmuleț dintre cele puse la dispoziție de voi și să adaptez tematica discuției la subiect, fie că era vorba de conflict sau alimentație.
Copiii chiar mi-au spus că înțeleg mai bine lucrurile și cumva parcă încep să-și conștientizeze mult mai clar emoțiile și se pot exprima mult mai ușor. Dar mai avem de lucru, asta e clar.
În ultima vreme s-a vorbit mult despre impactul sănătății mintale în școli, dar s-a acționat puțin, asta și din cauza lipsei instrumentelor pe care profesorii le au la dispoziție. Știm foarte bine că profesorilor li se cere mult, dar li se oferă puține instrumente, în general, iar în această situație cu atât mai puține.
Noi avem avantajul că beneficiem și de sprijinul unui consilier școlar. Dânsa încearcă să ne ajute, pune în aplicare cele învățate la atelierele din cadrul Digitaliada, și ne mai trimite diferite materiale pentru sprijin.
Dezavantajul general este că avem o singură oră de dirigenție, pentru că, în rest, nu ne permite timpul să integrăm aceste subiecte. Știți bine că programa la materiile de bază, precum matematica, e stufoasă.
Din fericire, am învățat să începem ora întrebându-i pe copii cum se simt, vorbind puțin despre emoții, despre cum resimt emoțiile. Le oferim spațiu să vorbească, vrem să creăm un cadru în care ei să se apropie mai ușor de noi, să le vorbim și noi despre emoțiile noastre.
Pe dumneavoastră, ca profesor și diriginte, ce v-a determinat să căutați sprijin în direcția dezvoltării skill-urilor emoționale?
Simțeam că nu am o relație bună cu clasa mea, vorbim de clasa a VIII-a, i-am luat din clasa a V-a, au fost copiii mei, am crescut împreună, dar am observat că, undeva în clasa a VII-a, acolo unde se întâmplă declicul, au perioada de pre adolescență, încep să se răzvrătească.
Ei caută, cumva, să se întoarcă împotriva noastră. Așa că am început să căutăm pe internet programe și resurse. Atunci când am aflat despre acest curs din cadrul Digitaliada, am zis ăsta e produsul pe care pe mine mă va ajuta.
Am vrut să mă dezvolt pe mine, ca persoană, în primul rând, și să învăț mai mult pe partea de consiliere. Mi-am propus să schimb ceva la mine, să înțeleg unde nu am procedat corect, unde nu am abordat bine subiectele.
Resurse am mai tot căutat eu pe internet, dar nu am ajuns unde trebuie. Până acum, când am descoperit-o pe Domnica și programul ei din Digitaliada.
Care sunt ideile principale care v-au rămas în minte și pe care încercați să le aplicați acum, la școală?
În primul rând, faptul că noi, ca adulți, suntem primii responsabili pentru copii, în noi stă schimbarea. Și m-am tot întrebat, am parcurs din nou fel de fel de situații, m-am uitat unde a fost contribuția mea, ce trebuia să fac altfel și unde nu i-am înțeles pe copii așa cum ar fi trebuit.
Am mai învățat că dacă eu sunt bine cu mine ca om, iar, apoi, ca profesor, pot să le transmit și lor această stare. Și relația de acasă, cu fetița mea în vârstă de 6 ani m-a determinat să caut sprijin, pentru că vedeam că nu am o relație bună cu ea.
Deși în mintea mea știam că sunt un părinte bun, pur și simplu ceva nu funcționa, apăreau tot felul de stări pe care nu știam cum să le gestionez. Între timp, am învățat cum să procedez, iar, acum, lucrurile s-au schimbat mult în bine.
Pe colegii dvs cum îi simțiți emoțional, în contextul provocărilor de zi cu zi pe care le aduce școala?
Cei care am participat la cursuri chiar simțim că am evoluat emoțional, suntem mai deschiși la conversații dificile, la feedback negativ, și chiar am încercat să-i încurajăm pe restul colegilor să participe. Ne gândeam, cumva, să facem un fel de interasistență, să ne sprijinim reciproc, pe ideea că doar împreună putem evolua.
Bineînțeles, nimeni nu are timp, rutina de zi cu zi îi face să creadă că nu pot să vină, însă cei care au reușit să ajungă și-au dat seama exact de ceea ce vă spuneam, că la noi e problema, că e important să lucrăm cu noi înșine pentru ca, apoi, să schimbăm ceva în relația cu copiii, cu părinții și așa mai departe.
Singurătatea și izolarea sunt alte provocări majore emoționale pentru copii. În plus, foarte mulți au părinți plecați în străinătate la muncă, iar ei sunt crescuți de rude. În școala dvs. cum simțiți asta? Poate școala să ofere zona de siguranță de care copiii au nevoie în condițiile în care acasă nu resimt acest sprijin?
Și la noi la școală sunt foarte mulți copii care au părinți plecați în străinătate, iar unii sunt lăsați singuri, efectiv. Dacă au frați mai mari rămân cu ei, iar alții, mai norocoși, cu bunicii. Normal că nu găsesc siguranța acasă și atunci, normal, pun baza pe noi, pe profesori.
Ei caută un sprijin în noi, dar sunt și reticenți pentru că ne văd într-un fel la clasă, mai severi, mai distanți, pentru că nu putem fi totdeauna acolo pentru ei. De aceea, nici nu îndrăznesc să ne ceară ajutorul.
Dar în momentul în care au văzut că noi suntem deschiși și că le spunem că ne pot căuta când au nevoie, că găsesc un sprijin, că pot apela la noi și la doamna consilier, atunci încep să fie mai pozitivi.
Dezvoltăm altfel relațiile, iar ei ajung să vină să ne povestească despre ei și problemele lor. Cu o anumită limită, dar tot simt că există această deschidere.
Ce le transmiteți celor din învățământul autohton care consideră că sănătatea mintală e un moft în comparație cu rezultatele academice și că doar acestea din urmă sunt importante, cu orice preț?
Le transmit să participe la cel puțin un curs cu doamna Petrovai și o să li se deschidă o altă cale. Chiar dacă sunt reticenți la început, eu le recomand să participe măcar la un curs și vor vedea, apoi, că dacă depun și ei efort, lucrurile se schimbă și vor ajunge să fie adulții de care copii lor au nevoie la școală, dar și acasă. Trebuie doar să încerce.
Vezi mai mult la "Conectat cu tine, conectat cu lumea"