Francisc Balog
Trimis la 25.01.2019
Aplicația este menită să ajute profesorul de matematică și elevii să exerseze și să aprofundeze cunoștințele dobândite la ora de Matematică, în timpul sau în afara orelor de clasă. Ea poate fi folosită pe calculator, pe tabletă, pe un telefon smart sau pe tabla interactivă, la orele de clasă sau la orele de consultații.
Am construit site-ul pe parcursul mai multori ani, adăugând noi exerciții săptămânal, atât cât mi-a îngăduit timpul. Limbajele de programare folosite sunt html, php.
Se compune din două blocuri. La intrarea în aplicație se poate alege limba (română sau maghiară), după care ajungem la o pagină unde avem două posibilități: să navigăm spre pagina cu Exerciții online sau să generăm Fișe de lucru, alegând clasa și exercițiile (problemele) fișei, după care putem printa fișa sau o putem salva pentru a fi trimisă prin e-mail.
La aplicația Exerciții online, se poate alege din cele 380 de exerciții la matematică pentru clasele V-VIII și din cele 22 de pagini de evaluare a cunoștințelor exersate.
La Fișe de lucru, pot fi salvate sau afișate pe ecran peste 400 de tipuri de probleme sub formă de fișă de lucru. Pentru ușurarea muncii profesorului, când se generează fișa, apar separat, pe o altă foaie, rezolvarea și rezultatele. Se pot genera fișe cu 3, 6 sau 9 probleme. Aplicația poate fi folosită și la evaluarea de la sfârșit de capitol sau la pregătirea pentru examenul de evaluare națională, utilizatorul putând alege mai multe tipuri de probleme. Partea în limba română este în curs de traducere.
Intrare în aplicație: https://borosnyoiiskola.ro/2012/gyakorlatok/index.html
Francisc Balog, profesor de Informatică și TIC, Matematică
Gimnazială , România, Boroșneu Mare, Covasna
Trimis la 25.01.2019 - 10:36
Cu ajutorul aplicației Tynker am realizat un program de calcul pentru data serbării Paștilor ortodoxe din fiecare an (calendarul Iulian). Pentru acest lucru am folosit algoritmul lui Carl Friedrich Gauss (1777-1855).
Socaciu Liviu-Ignat
Școala Gimnazială „Paul Tanco” Monor, Bistrița-Năsăud
Acest Site Google conține proiecte pentru activități extrașcolare și extracurriculare. Site-ul a fost creat în limba maghiară, deoarece aparținem minorităților maghiare. Cu ocazia Zilei Minorităților Naționale am organizat un program cultural în limba română care poate fi accesat aici.
Gál-Iankó Katalin
Școala Gimnazială nr. 1, Sălaj