Fundația Orange

Comunicate de presă


Fundația Orange lansează a XI-a ediție a competiției SuperCoders

Fundația Orange lansează a XI-a ediție a competiției SuperCoders

În această ediție, programul își propune să crească competențele digitale pentru sute de copii de gimnaziu dar și pentru zeci de profesori care să le fie mentori.

  • Concursul național SuperCoders este dedicat copiilor cu vârste între 10 și 14 ani
  • Cei mai talentați 50 de concurenți vor participa la cursuri de electronică și robotică, timp de trei luni, în cadrul Academiei online SuperCoders
  • Fundația Orange oferă 10 granturi, în valoare totală de 100.000 RON, pentru organizațiile care au depus proiecte pentru a organiza ateliere educaționale de coding în care copiii să se familiarizeze cu procesele și noțiunile de programare

București, 07 octombrie 2024 – Fundația Orange, în parteneriat cu Simplon România, lansează cea de-a XI-a ediție a programului educațional SuperCoders, un proiect dedicat copiilor cu vârste între 10 și 14 ani, menit să îi introducă în lumea programării și să le dezvolte abilități esențiale pentru viitorul digital. În această ediție, programul își propune să crească competențele digitale pentru sute de copii de gimnaziu dar și pentru zeci de profesori care să le fie mentori.

Dincolo de premiile în produse tech, cei mai talentați 50 de copii care vor înscrie proiecte în concurs vor beneficia de 3 luni intense de cursuri de electronică și robotică, în cadrul Academiei online SuperCoders.

În perioada 7 octombrie – 17 noiembrie, SuperCoders propune o serie de activități interactive și practice, concepute pentru a stimula creativitatea și competențele digitale ale tinerilor participanți:

  • Caravana SuperCoders (7 octombrie – 17 noiembrie): Ateliere online și offline desfășurate pe parcursul a 6 săptămâni, menite să ofere copiilor acces la cunoștințe de programare și dezvoltare digitală.
  • Webinarii live cu Karinul și trainerii Simplon pe canalul de Youtube al Fundației Orange: În cadrul caravanei, copiii și profesorii vor explora subiecte creative alături de traineri, vor participa la sesiuni live cu Karinul, influencer de gaming și echipa Simplon, unde vor fi abordate subiecte interesante și provocări legate de storytelling, design și coding în Scratch. Pe lângă activitățile dedicate copiilor, programul include și sesiuni destinate cadrelor didactice, menite să le ofere instrumente și cunoștințe în domeniul tehnologiei.
  • Bootcamp SuperCoders - smart teaching cu Arduino pentru profesori (16-17 noiembrie): Un workshop intensiv desfășurat în cadrul Orange Digital Center, din București, dedicat cadrelor didactice, axat pe integrarea tehnologiei Arduino în predarea programării.

Toți participanții trebuie să completeze, până pe 19 noiembrie, la ora 23:59, formularul de concurs, în care să includă animația pe care au construit-o.

Cele mai bune 6 proiecte, vor fi răsplătite cu premii HiTech:

  • locul întâi - o tabletă iPAD Pro, de 11 inchi,
  • premiul 2 – două tablete iPAD Air, de 11 inchi și
  • premiul 3 – trei perechi de căști Apple AirPods, a 4-a generație

Etapele programului: Începând cu perioada de înscrieri și continuând cu jurizarea și anunțarea câștigătorilor, concursul SuperCoders își propune să ofere sesiuni de educație digitală elevilor, să evalueze și să recompenseze cele mai inovative proiecte realizate de copii.

  • Concursul Național SuperCoders (7 octombrie – 17 noiembrie): Tinerii își pot testa creativitatea și cunoștințele în provocările propuse de organizatori. Înscrierile se fac de către tutorii legali, completând acest formular.
  • 18 noiembrie – 11 decembrie: Jurizarea proiectelor înscrise în concurs, realizată de experți în educație și tehnologie.
  • 12 decembrie – 18 decembrie: Anunțarea câștigătorilor, unde vor fi premiate cele mai creative și originale proiecte.
  • ianuarie – aprilie 2025: Academia de electronică și robotică SuperCoders, la care vor participa cei mai buni 50 de concurenți, clasați în ordinea punctajului oferit de către juriu.

„SuperCoders a devenit mai mult decât un simplu concurs de programare – este un ecosistem educațional care inspiră și motivează noile generații să exploreze tehnologia într-un mod creativ și interactiv. În fiecare an, vedem tot mai mulți tineri talentați și entuziasmați, gata să devină creatorii lumii digitale de mâine. Fundația Orange continuă să susțină acest demers educațional prin oferirea resurselor și oportunităților necesare pentru dezvoltarea abilităților digitale ale copiilor din întreaga țară”, menționează Ovidiu Ana, Director Executiv Fundația Orange.

În luna septembrie, au avut loc primele activități ale programului, inclusiv modulul de Arduino pentru 30 de profesori de gimnaziu din rețeaua Digitaliada, care a avut loc între 3 și 18 septembrie, și selectarea organizațiilor care accesează mini granturile SuperCoders.

În cadrul acestei selecții, 10 dintre cele mai bune proiecte educaționale au primit o finanțare de până la 10.000 de lei, cu scopul de a implementa activități educative menite să dezvolte competențele digitale pentru sute de elevi din toată țara.

„Parteneriatul cu SuperCoders ne permite să îmbinăm pasiunea noastră pentru educația digitală cu o misiune comună: să îi ajutăm pe copii să își dezvolte abilitățile într-un mediu de învățare prietenos și adaptat nevoilor actuale. Suntem bucuroși să facem parte din această inițiativă, care oferă noii generații ocazia să descopere și să creeze prin tehnologie, pregătindu-i pentru provocările lumii de mâine”, adaugă Ioana Rusu, Director Executiv Simplon România.

Programul SuperCoders este realizat cu sprijinul partenerilor locali din Orange Digital Center și Digitaliada și continuă să fie o parte importantă a angajamentului Fundației Orange de a susține educația și incluziunea digitală.

Pentru mai multe informații, regulamentul concursului sau înscrieri, accesați www.orangedigitalcenter.ro, secțiunea SuperCoders. Detalii despre evoluția proiectului vor fi publicate si pe pagina de Facebook Fundatia Orange.


Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei 12 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 7,8  milioane de euro în proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul incluziunii lor sociale. Principalele programe ale fundației sunt: ”Orange Digital Center”, „Digitaliada”, „Susține un ONG”, „Lumea prin culoare și sunet”, "Solidarity FabLabs” și "Centrul Digital pentru Femei”.