Fundația Orange

Media


În vizită la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Gugești – școala în care tema la matematică vine pe e-mail

În vizită la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Gugești – școala în care tema la matematică vine pe e-mail

La Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Gugești actul didactic a primit, de la începutul acestui an, valoare adăugată prin proiectul Digitaliada.

Cadre didactice și elevi, în egală măsură, se bucură de laboratorul digital și aplicațiile educaționale instalate pe tablete, iar părinții apreciază rezultatele. Astăzi, la școala din comuna Gugești, matematica și informatica se învață folosind tehnologia digitală, tema vine pe e-mail, iar elevii evoluează.

”La Gugești avem un învățământ modern, care ține de secolul XXI și facem tot ce ne stă în putință să ținem pasul cu schimbările din lumea modernă”, susține Rică Zaharia, profesorul de matematică. ”Câtă vreme copiii acestei generații stau de la 2 – 3 ani cu telefonul și cu tableta în mână, consider că ar fi util să îi încurajăm să le folosească, dar într-un mod util. Este în puterea noastră să armonizăm ce este vechi și tradițional, cu ce este nou și modern și să scoatem de aici un maximum de eficiență”, adaugă proful de mate.

Vechea paradigmă de învățare a fost înlocuită cu o cuprindere mai mare a ideii de educație. Astăzi știm că matematica devine mai pământeană când este studiată cu ajutorul tehnologiilor digitale, iar informatica devine creatoare de povesti în limbaj de programare. Aceasta este schimbarea pe care directorul școlii a ales să o facă. ”Dacă până recent matematica era o punte a suspinelor, de când avem tablete la clasă și acele aplicații speciale, dragii noștri copii vin cu mare drag la oră. Așteaptă cu alte emoții, mult mai constructive, ora de matematică”, afirmă doamna director, Violeta Ana Grecu.

Digitaliada@Școala Gugești

”Noi lucrăm cu plăcere pe aceste aplicații și ne bucurăm că Digitaliada ne-a oferit această ocazie să îmbunătățim actul didactic și, de ce nu, să mergem cu elevii noștri spre olimpiade și concursuri”, spune Daniel Grecu, profesorul care educă atât mintea, cât și corpul, prin dubla sa ipostază – profesor T.I.C. și educație fizică. Iar când primarul comunei cere din partea localnicilor performanță și școala vine în întâmpinarea acestei cerințe, elevii de gimnaziu din Gugești au toate premisele să facă cinste comunității. ”Iubesc performanța! Fac tot ce se poate și pentru școală și pentru comună, dar vreau să văd rezultate. Îmi crește inima când îi aud pe colegii mei cum încep să își facă probleme pentru că vin la olimpiade elevii mei”, afirmă cu mândrie Vasile Vatră, primarul comunei Gugești.

Performanță înregistrează și cadrele didactice de la Școala Alexandru Vlahuță din Gugești. Determinarea și forța cu care profesorii de aici au îmbrățișat educația digitală ține de ieșirea din zona de confort. „La primul seminar Digitaliada, cel din vara anului trecut, am luat prima data contact cu tehnologia și educația digitală. Copiii de la clasă, dar și nepotul meu au fost cei care m-au făcut să privesc cu alți ochi tableta, telefonul mobil, tehnologia, în general. Copiii școlii sunt ca și copiii mei, iar ei pot confirma acest lucru. Sunt momente când eu le arăt lor ceva nou, apoi ei îmi arată mie o aplicație nouă, și tot așa. Învățăm unii de la alții”, spune zâmbind Vasilica Crețu, profesor de matematică.

De la școala din Gugești am aflat că nu doar elevul trebuie să țină pasul cu evoluția societății, ci și profesorul, dar și părinții. „Folosind aceste tehnologii noi, copiilor noștri li se dezvoltă universul cunoașterii, sunt mai curioși și mai atenți la ore”, susține Paul Alexe, părintele unui elev de gimnaziu din Gugești.