Fundația Orange

Media


La Chiojdeni, profesorii și autoritățile și-au unit forțele pentru evoluția elevilor

La Chiojdeni, profesorii și autoritățile și-au unit forțele pentru evoluția elevilor

FOTO: Tabletele Digitaliada pe băncile elevilor de la Chiojdeni


Într-un proiect cum este Digitaliada, numărul celor care fac acest demers posibil este extrem de mare.

Autoritățile locale se numără și ele printre susținătorii determinați să sprijine introducerea educației digitale în școlile gimnaziale din mediul rural. Pentru ca cele 30 de școli Digitaliada să ia parte la proiect, primarii, viceprimarii și consilierii locali au analizat propunerea, au fost deschiși la dialog și au dat acceptul pentru desfășurarea unui proiect de educație digitală în școala gimnazială. Este și cazul domnului Adrian Tănase, viceprimarul comunei Chiojdeni, județul Vrancea. Am vorbit cu domnul Tănase atât din perspectiva reprezentantului autorității locale, din perspectiva profesorului - domnul viceprimar a avut ocazia să predea elevilor la clasă, dar și a părintelui cu un copil înscris la o școală Digitaliada. 

Digitaliada: Domnule Adrian Tănase, aveți un copil chiar aici în această școală, la Chiojdeni, și cu siguranță studiază matematica și informatica folosind tabletele. Ce părere aveți despre acestea?

Adrian Tănase: În calitate de părinte, pot să vă spun că sunt extrem de mulțumit pentru că fetița mea beneficiază de acest proiect, de aceste tablete pe care le are școala noastră prin intermediul proiectului Digitaliada.

Digitaliada: Ce spune copilul când vine acasă?

Adrian Tănase: De la început a fost foarte, foarte încântată de ideea că învață cu ajutorul tabletelor. De fiecare dată când are oră de matematică sau de informatică este mulțumită și fericită că poate învăța cu ajutorul tehnologiei digitale.

Digitaliada: Ați avut ocazia să fiți la catedră și să vă adresați elevilor. Cum vede profesorul Adrian Tănase introducerea educației digitale în școlile din România?

Adrian Tănase: Din punctul meu de vedere, educația digitală, prezentă din ce în ce mai des în școli, este un lucru minunat. Elevii pot acumula mai ușor informații învățând cu ajutorul tabletelor, având la clasă această formă modernă de învățare.

Digitaliada: Pe lângă training-ul și educația elevilor, este necesar și un training al profesorilor. Care este deschiderea, preocuparea profesorilor de aici din comună în ceea ce privește aducerea tehnologiei la clasă?

Adrian Tănase: Referitor la profesorii din comuna noastră, avem toată aprecierea față de pregătirea lor continuă, față de interesul pe care îl acordă școlii nostre și elevilor. Toate cadrele didactice sunt foarte atașate și implicate în activitatea lor de dascăli. Personal, sunt foarte mulțumit de activitatea doamnelor și domnilor profesori din comună, precum și de activitățile pe care le organizează cu elevii la școală.

Digitaliada: Care este, de data aceasta, părerea viceprimarului în legătură cu educația susținută de tehnologie? Ați fost de acord ca proiectul Digitaliada să se implementeze aici, la școala din comuna Chiojdeni. De ce?

Adrian Tănase: Pentru copii, este un lucru extraordinar. Apoi, este un plus de imagine pentru comuna noastră, când ne gândim că peste câțiva ani, elevii de acum ne vor lua locul. Pentru comunitatea noastră e un lucru foarte mulțumitor, de mândrie, pot spune. Cu toții suntem încântați și mulțumiți de faptul că școala din localitatea noastră beneficiază de acest proiect.

0 comentarii

Trimite comentariu

Toate câmpurile cu steluță * sunt obligatorii.



Anulează răspunsul

Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ”, „subiect” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului digitaliada.ro.

Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.