Fundația Orange

(Premiat 2022, Alte materiale educaționale, V-VIII) Lecții interactive pentru clasa a V-a: Numere naturale

Concurs

Rareș Tohănean

Trimis la 10.01.2022

Matematică
MATEMATICĂ, V ÎNCEPĂTOR PREDARE, CONSOLIDAREA CUNOȘTINȚELOR, EVALUARE

"Lecții interactive pentru clasa a V-a: Numere naturale" este un material care vine în ajutorul profesorilor și elevilor cu scopul de a ușura înțelegerea profundă a unor concepte matematice de bază.


Alte materiale educaționale


Multimedia


Link: https://mquest.ro/home/digitaliada2022

Materialul înscris se folosește exclusiv online și conține filme, chestionar video interactiv și exemple de probleme rezolvate.
Materialul respectă Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 3393/28.02.2017, Programa școlară pentru disciplina Matematică clasele V-a – a VIII-a.

Materialul conține lecții interactive care pot fi utilizate ca mijloc complementar în procesul de învățare al elevilor. Lecțiile sunt orientate către înțelegerea matematicii de către elevi. Se poate folosi în clasă sau individual parcurgând filmele, chestionarul interactiv și exercițiile rezolvate.

Cu ajutorul filmelor ne asigurăm că teoria este expusă și că există o legătură atât între lecțiile precedente și teoria curentă cât și între teoria expusă și mediul înconjurător/aplicații din lumea reală acolo unde este posibil.

Modul de prezentare încearcă să folosească un limbaj mai apropiat de cel al elevilor și mai puțin abstract. Focalizarea este pe înțelegerea noțiunilor și mai puțin pe formalism. Cel puțin la clasele mici V, VI, ne străduim să realizăm în jurul lecțiilor de matematică un mediu familiar astfel încât elevul să se simtă în siguranță și capabil de a învăța lucruri noi.

În acest material am omis intenționat probleme considerate "dificile" pentru că am considerat că acestea pot fi găsite în culegeri. Pentru mine este important ca elevul să-și însușească itemii menționați în programa școlară. Cu această bază formată se poate discuta apoi de performanță pentru cei înclinați către asta.


Alte informații

Sunt foarte puțini elevi de gimnaziu care găsesc o plăcere intelectuală intrinsecă pentru matematică. Toți ceilalți așteaptă de la profesori motivația pentru a continua. Astfel, părinții și profesorii pot spera că la un moment dat se va aprinde în ei scânteia plăcerii pentru cunoaștere.

Din păcate faptul că matematica modelează mintea unui elev nu este un factor motivator și pentru elevul însuși. Ar putea fi pentru părinte, pentru profesor, pentru societate în ansamblu dar nu este pentru elev.

Cred că singura cale, în contextul actual, este să arătăm aplicabilitatea matematicii și astfel să facilităm învățarea teoriei abstracte. Aplicabilitatea este ca un cub de zahăr, dacă-mi permiteți, peste care vărsăm o picătură de doctorie.

Strategia nu este nouă, observ că multe alte țări o folosesc pentru a transmite matematica elevilor normali. Pentru genii și olimpici, sigur, alte strategii pot fi mai potrivite.
Exact în aceste acorduri sunt construite filmele și chestionarele din materialul din concurs.


Rareș Tohănean

București

Trimis la 10.01.2022 - 15:31


Materiale similare

Fracții ordinare

Matematică
MATEMATICĂ, V

Testul propus se adresează elevilor de clasa a V-a. Este un test de dificultate medie, care poate fi utilizat într-o lecție de consolidare a noțiunii de fracție ordinară.

Google Site în Educație

Interdisciplinar
MATEMATICĂ, V, VI, VII, VIII

În timpul predării online cu ajutorul paginii Google Site am creat o culegere de exerciții online pentru materia limba și literatura maghiară maternă. Pe această pagină am creat și am grupat exerciții, filme, video și materiale didactice auxiliare (Liveworksheet, Quizizz, Mentimeter, Learningapps).