Popa Diana
Trimis la 15.05.2023Pentru a consolida cunoștințele elevilor referitoare la litera X și scrierea corectă a cuvintelor ce conțin sunetele cs și gz, am realizat acest joc interactiv în care elevii au fost implicați intr-o misiune de salvare a unui extraterestru. Pe lângă parte didactică, prezentarea aduce în fața copiilor o situație des întâlnită în viața lor de școlar, aceea a conduitei personale în situația în care avem de așteptat la rând.
Se poate desprinde ușor morala și se pot realiza diverse discuții pe tema aceasta ce ține de dezvoltare personală. Încercând să îl ajute pe bietul extraterestru, copiii sunt antrenați să descopere exerciții diverse.
Prin traseul extraterestrului de la o planetă la alta este ilustrat progresul elevilor, dar totodată se poate trece ușor în sfera ariiei curiculare matematică și știință, acolo unde copiii vor afla despre corpurile cerești din galaxia noastră. Eu am folosit la clasă acest material iar copiii au fost foarte încântați, au învățat cu plăcere și cu voie bună au rezolvat toate cerințele.
Popa Diana, profesor de Altă disciplină
Scoala Gimnazială Nr 17, Ion Minulescu, Constanța
Trimis la 15.05.2023 - 23:04
Lecție interactivă „Grupurile de litere ge/Ge”- Degețica de H. Ch. Andersen clasa I
cuprinde o multitudine de sarcini realizate în aplicația ThingLink. Folosind ca suport o imagine din poveste, se stabilesc sarcini diferite, interdisciplinare, ordonate cu ajutorul pictogramelor.
Jercălău Simona Adriana
Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Prahova
Este o activitate desfășurată la nivelul clasei pregătitoare, care îmbină armonios tradiționalul cu modernul. Vizează o recapitulare a literelor învățate, la disciplina Comunica în limba română.
Galben Ileana
Liceul Teoretic „Radu Petrescu” , Bistrița-Năsăud