FOTO: Laura Cristea, învățătoare la Școala Gimnazială Poiana Mărului
Laura Cristea este învățătoare la Școala Gimnazială din Poiana Mărului, o comună pitorească a României, situată la nici o oră de mers cu mașina de Brașov.
Dascăl la una dintre clasele de învățământ primar, Laura Cristea și-a propus încă de la începutul carierei să-i vadă pe copii dincolo de clasamentul rece al catalogului sau calificativele pe care le primesc la ore. Și-a dorit să-i înțeleagă pentru ca, la rândul lor, ei să o înțeleagă pe ea, să își vadă emoțiile și să le recunoască, pentru că doar atunci pot să fie cu adevărat concentrați pe munca de la școală. Așa a ajuns ea să fie interesată de importanța sănătății mintale în școli și să participe la mai multe ateliere specifice, inclusiv la "Conectat cu tine, Conectat cu lumea”, dezvoltat de Mind Education pentru Fundația Orange și Digitaliada.
În interviul acordat digitaliada.ro, Laura Cristea povestește despre cum copiii de la ea din clasă îi cer de multe ori să facă exerciții de respirație pentru prezență și conectare – vorbim de școlari de 7-8 ani – sau despre cum unul dintre băieții de la ea din clasă a răsuflat ușurat, în ciuda emoțiilor, când a aflat că "și doamna învățătoare are emoții”. Deci, e ok. ☺
Cum ați resimțit informațiile primite în cadrul atelierelor "Conectat cu tine, conectat cu lumea”, și care au fost instrumentele care v-au fost cele mai utile, de la afișele despre emoții destinate elevilor din ciclul primar la ghidurile pentru profesori?
Mi-au plăcut posterele, mi s-au părut foarte utile pentru a-i ajuta pe copiii din ciclul primar să-și înțeleagă emoțiile și să dezvolte relații sănătoase, mai ales că ei suntem chiar acolo, fac primii pași în direcția dezvoltării emoționale. Adevărul e că se simte nevoia de educație emoțională la copiii mai mici. În general, ajungem să ne concentrăm pe adolescenți, pentru că e o perioadă mai dificilă, dar să nu uităm că și copilașii aceștia mici au nevoie de ghidaj și sprijin, să-i ajutăm să înțeleagă ce înseamnă să fii inteligent emoțional, pentru că de acolo o să vină și succesul academic, atât de râvnit de părinți. Atelierele mi s-au părut foarte utile și importante, mai ales că m-au ajutat foarte mult să aprofundez multe informații.
Unul dintre instrumentele specifice pe care le-am creat au fost ghidurile destinate profesorilor, unul dintre ele dedicat tocmai nevoilor de dezvoltare specifice vârstelor. Care sunt problemele cu care vă confruntați ca învățătoare și care e modul prin care reușiți să discutați și să le explicați copiilor idei legate de emoții, conflicte etc?
Până la competențe, conținuturi și tot ceea ce se discută, cred că elevul e cel care primează, iar dacă elevul se simte bine, cred că lucrurile se desfășoară mai ușor. Tocmai de aceea, sunt foarte atentă la nevoile elevilor mei, încerc să-i cunosc, să le arăt și emoțiile mele pentru că asta e mult mai important. Vă dau un exemplu: lucram la o piesă de teatru, iar când a venit rândul său în fața clasei, un elev pur și simplu a izbucnit în plâns. Avea emoții atât de mari, chiar dacă eram doar la repetiție, încât nu a mai putut să și le controleze. L-am întrebat ce s-a întâmplat, cum se simte, dacă-i bate inimioara. Mi-a spus că da. Așa că i-am zis că e normal, că și eu am emoții, iar el a rămas surprins, s-a uitat mirat la mine. M-a sunat mama lui mai târziu și mi-a povestit că băiețelul venise acasă și i-a spus "mami, îți dai seama că și doamna învățătoare are emoții?”
Poate că e vorba și despre importanța vulnerabilizării noastre, ca adulți? Să vadă că emoțiile noastre sunt și ele prezente și normale.
Da. Ei ne pun, de multe ori, pe un piedestal și cred că suntem intangibili. Eu le expun de foarte multe ori emoțiile mele, le explic de ce sunt supărată, așa încât să înțeleagă de ce sunt furioasă sau fericită și îi încurajez și pe ei să facă același lucru. Am întâlnit elevi care, atunci când erau supuși unui test sau unei verificări, auzeam expresia mi-e frică. Eu n-aș vrea să aud cuvântul acesta în clasa mea, iar dacă se întâmplă să-l aud, atunci măcar să înțelegem ce înseamnă frica și cum putem să o gestionăm.
Sunteți dascăl în clasele primare, știm că primii ani de școală sunt cei mai importanți în dezvoltarea emoțională a copiilor. Pe de altă parte, în ultima vreme, s-a vorbit foarte mult despre importanța sănătății mintale în școală, doar că profesorilor li se cere foarte mult, dar li se oferă puține instrumente. Pe dvs ce v-a determinat să acționați în această direcție, în căutarea celor mai bune soluții pentru dezvoltarea emoțională?
Faptul că este nevoie să ne adaptăm. Eu m-am confruntat cu probleme de adaptabilitate și mi-am dat seama că vremurile se schimbă foarte repede pentru capacitatea mea de a mă adapta. Atunci mi-am dat seama cât de important e să fiu inteligentă emoțional. Nu spun că am atins un grad foarte ridicat de inteligență din această perspectivă, nici pe departe, doar că am reușit să reglez anumite lucruri, să mă adaptez mai ușor, să îmi înțeleg emoțiile, să fiu empatică, să înțeleg emoțiile celorlalți și să-mi autoeduc reziliența, dacă pot spune asta. Asta încerc să-i ajut și pe elevii mei, să fie mai rezilienți. Să-și cunoască emoțiile, să poată să și le identifice, să jongleze cu ele, dar să le identifice și în rândul colegilor lor. Desigur, lucrurile sună mult mai frumos atunci când sunt spuse, dar, în practică, e foarte greu și e nevoie de foarte mult timp. Nu se întâmplă nimic de azi pe mâine, e nevoie de mult lucru cu tine și cu ceilalți.
Galerie foto: activități la Școala Gimnazială din Poiana Mărului, Brașov
În experiența noastră, ne-am lovit și de ideea aceasta că sănătatea mintală e un moft, mai degrabă, în detrimentul rezultatelor academice care sunt cele mai importante. Unde credeți că ar trebui să fie făcute primele schimbări, în așa fel încât sănătatea emoțională să fie și ea pe lista priorităților?
Cred că din ce în ce mai mulți oameni devin mai conștienți. Aud mult mai mulți părinți care vorbesc despre faptul că ei nu sunt pregătiți emoțional, că ai lor copii nu sunt pregătiți emoțional și vor să caute sprijin în acest sens de la un terapeut, așa că din perspectiva copiilor, cel puțin în comunitatea noastră, simt că lucrurile se schimbă.
Un studiu efectuat de Mind Education în școlile din rețeaua Digitaliada ne-a arătat că peste 40 la sută dintre ei resimt senzații de anxietate în relație cu școala. Cum resimțiți dvs. emoțiilor lor și cum îi simțiți pe copii?
Eu îi simt, în primul rând, pe mulți dintre colegii mei detașați emoțional. Cred că anxietatea elevilor vine din această detașare emoțională a profesorilor, din faptul că ei nu reușesc să transmită. Mulți s-au transformat în niște furnizori de informații pe care copiii le găsesc la un click distanță. Copiii vor să vadă omul de la catedră, ce părere are el despre o informație. Cred că anxietatea copiilor vine din faptul că ei nu pot să memoreze, să țină pasul, sau nu sunt de acord cu ceea ce memorează, poate au altă părere. Mulți mă întreabă dar de părerea mea despre această operă de ce nu ține nimeni cont? De ce trebuie să spun DOAR ce crede altcineva? Ok, poate că răspunsul pare mai avizat, dar cred că și părerea elevului contează. Cred că de acolo vine anxietatea. Apoi, presiunea pe care o pun părinții. Nimeni nu-i întreabă cum s-au simțit azi la școală. Toți întreabă ce notă au primit și ce notă a primit colegul, când întrebarea cea mai importantă este cum ești?
Din experiența de lucru cu elevii, spuneți-ne un instrument pe care l-ați utilizat la clasă și a avut efecte emoționale benefice.
Metoda noastră preferată de conectare este respirăm împreună. Ne liniștește. Elevii mei îmi cer de multe ori să facem exerciții de respirație pentru a ne fi mai bine, pentru a ne liniști. Înainte de vacanță, chiar mi-am surprins un elev privind pe fereastră, cu gândul în altă parte. Puteam să-l cert pentru că nu era atent, nu? În schimb, l-am întrebat la ce se gândește și mi-a plăcut că a avut încredere, nu s-a speriat că o să-l cert, m-a privit și mi-a spus că își imagina cum se dă cu frații lui cu bicicleta la el acasă. Puteam să-l cert, dar l-am ascultat și i-am spus că și eu îmi doresc, uneori, să fiu în altă parte sau am o zi mai grea și vreau să fiu acasă. Am discutat dacă alții ar vrea să fie în altă parte, unii au spus afirmativ, alții au spus că nu, că preferă să fie acolo, la școală. Am și socotit câte zile mai sunt până la vacanță și chiar l-am văzut pe acel copil scuturându-se într-un fel mobilizator și a început să citească lecția. Iar ora a continuat. I-am simțit pe elevii mei că au încredere în mine să-mi spună cum se simt. Alt elev căsca, mi-a spus că e obosit, pur și simplu, dar îl consolează gândul că mai sunt doar 8 zile până la vacanță. Faptul că mi-au împărtășit ceea ce simt îmi arată că au încredere în mine că nu-i judec și că nu am pretenții de roboței de la ei, ci de omuleți. ☺
Aveți un mesaj pentru profesorii sau directorii care cred că educația mintală în școli e un moft în comparație cu rezultatele academice?
Eu le-aș transmite să se comporte la catedră ca și cum ar fi ei propriii elevi din bancă. Să se privească prin ochii copiilor din băncuțe și să se întrebe cum se simt. Eu așa mă ghidez în viața mea de profesor.