Fundația Orange

Media


Părinții și bunicii înțeleg și susțin educația digitală

Părinții și bunicii înțeleg și susțin educația digitală

FOTO: Părinții asistă la orele desfășurate în laboratorul Digitaliada de la Racovița


Odată cu implementarea proiectului ce aduce pe băncile elevilor din Școala Gimnazială Racovița, județul Sibiu, tablete cu aplicații pentru matematică și T.I.C., oamenii din comunitate s-au văzut puși față în față cu educația digitală.

Dacă până acum tabletele erau destinate exclusiv jocului, de la începutul anului școlar 2017-2018 copiii au început să descarce pe tabletele personale aplicațiile pe care le folosesc la ore. 

Această schimbare de interacțiune cu tehnologia a stârnit curiozitatea părinților. Astfel, nu mică le-a fost mirarea când au descoperit că aplicațiile care le-au fost prezentate la școală, de către profesorii Digitaliada, sunt prezente pe device-urile de acasă, iar cei mici continuă studiul, fără să mai fie împinși de la spate.

Și cum tehnologia digitală cucerește pe toată lumea, iar o aplicație precum Scratch sau GeoGebra poate fi extrem de atrăgătoare pentru un adult, părinții din Racovița au experimentat tainele educației digitale și s-au declarat încântați că un proiect educativ digital este implementat în localitatea lor.

Digitaliada: Sunteți bunica unui copil de clasa a VI-a și astăzi ați fost alături de noi, la o oră de matematică altfel. Cum vi s-a părut această oră de matematică?

Bunică: Mi s-a părut o oră foarte frumoasă, apreciez foarte mult inițiativa și îmi doresc să continue lucrul așa, pe tabletă. Pentru că se vede că muncesc și o să învețe mai multe, cred că se descurcă foarte bine pe tablete. 

Comunitatea din Racovița a înțeles că tânăra generație trebuie să fie pregătită pentru viitor. Proiectul Digitaliada aduce plusvaloare orelor de matematică, iar acest lucru îl spun părinții, cei mai îndreptățiți să își exprime părerea în legătură cu educația copiilor lor.

Digitaliada: Ce lucrează copiii pe tabletele de la școală?

Părinte: În general, lucrează la matematică, iar copila mea este foarte încântată de acest program, este și singura care s-a calificat la Olimpiada satelor, etapa regională de la Băile Felix și la cea națională, la Cluj. Este încântată, îi place foarte mult matematica și inclusiv faptul că lucrează pe tabletă.

Digitaliada: Se simte o diferență față de anul trecut, când era în clasa a V-a? 

Părinte: Da, schimbarea se simte, într-adevăr, de când lucrează pe tabletă la orele de matematică. Foarte mult a ambiționat-o trecerea din clasa a IV-a în clasa a V-a, iar de atunci își dorește să cunoască mult mai multe și să-și dezvolte cunoștințele la matematică.

Digitaliada: V-ar fi plăcut să învățați astfel, folosind aceste instrumente?

Părinte: Da, cred că era mult mai bine dacă aveam și noi acces la tehnologie atunci când eram copii. Am fi pus mult mai mult accent pe toate materiile și ne dezvoltam altfel, probabil aveam un alt viitor.