Fundația Orange

Tendințe


Paul Octav Luca, informatician la Școala din Vlădești: „După 13 ani, am satisfacția că am modernizat un laborator la o școală de la țară, fară costuri”

Paul Octav Luca, informatician la Școala din Vlădești: „După 13 ani, am satisfacția că am modernizat un laborator la o școală de la țară, fară costuri”

Încheiem săptămâna la Școala Gimnazială Nr. 1 din Vlădești, Argeș, discutând cu directoarea Mihaela Ivan despre relațiile profesori-elevi-părinți, dar și cu Paul Octav Luca, informaticianul care a reușit să aducă tehnologia într-o școală de la sat.

***

Pandemie sau nu, elevii au performanțe mai bune atunci când au o relație bună cu profesorul lor, iar directoarea școlii din Vlădești, Mihaela Ivan, recunoaște și părțile pozitive ale perioadei de distanțare fizică: „Am avut de învățat de la elevii mei și cred că asta ne-a apropiat. Am descoperit lucruri interesante despre ei, iar ei au descoperit că noi, profesorii, suntem oameni, nu supermașini.”          

Anul acesta, profesorii au fost nevoiți să predea fără să se bucure de prezența fizică în mijlocul clasei, iar acest lucru a fost incredibil de dificil. Ca urmare, legăturile emoționale care se construiesc între elevi și profesori sunt încă expuse riscului.         

În această ecuație se mai adaugă încă un element, al cărui rol în perioada pandemiei a fost mai activ decât oricând: părintele. Școala din Vlădești a înțeles cât e de importantă susținerea părinților și, cu ajutorul tehnologiei digitale, s-a apropiat și mai mult de aceștia: „Păstrăm legătura online sau prin orice mod de comunicare la distanță. Poate fi în permanență mai bine, dar aș lucra puțin la construcția profesorului, aș scoate rigiditatea și aș pune flexibilitatea, aș așeza puțin mai mult zâmbet pe față, aș desena o inimă mare pe care să o vadă elevii de departe, dar să o simtă aproape”, spune Mihaela Ivan.

Când copiii, profesorii și părinții au relații pozitive, se deschid oportunități de învățare, iar copiii se simt motivați și încurajați. Scopul este acela de a crea un mediu în care toți elevii, indiferent de unde provin sau de mijloacele financiare pe care le au la dispoziție, să strălucească. Iar părinții și elevii, indiferent dacă se întâlnesc online sau la școală, pot lucra permanent pentru a construi relații bazate pe încredere, înțelegere și suport reciproc. Iar astfel, nu doar copiii au de câștigat, ci și profesorii care pot crește odată cu elevii lor: „Emoția pe care o simt atunci când îi învăț pe elevii mei ceva nou, bucuria de a colabora în proiecte, de a descoperi locuri noi, cunoștințe noi, de a ne învăța unul pe celălalt cum stă treaba cu tehnologia”, acestea consideră Mihaela Ivan că sunt cele mai mari satisfacții ale unui profesor bun.

Iar la școala din Vlădești, aceste aspirații sunt împărtășite nu numai de profesori, ci și de restul echipei. Paul Octav Luca, informaticianul școlii, povestește despre modul în care deschiderea profesorilor către noile resurse digitale a schimbat cu totul experiența copiilor: „Înainte de proiectul Digitaliada, foloseam ca resursă educațională doar manualul școlar, care nu îți dădea prea multe posibilități de învățare interactivă. Acum avem instalate pe tablete o mulțime de aplicații la matematică și informatică, prin intermediul cărora elevii descoperă și învață  în timpul orelor, folosind metoda aristotelică de învățare prin descoperire, într-o formă distractivă și relaxantă... de exemplu, învață coding folosind blocurile de comenzi din aplicațiile instalate pe tabletele Digitaliada!”

Povestea lui Paul Octav Luca este una neobișnuită și plină de inspirație, așa cum o împărtășește chiar el: „Printr-o împrejurare fericită pot să spun, am lăsat multinaționala McCann Erickson din București, unde eram Administrator IT, și am venit la țară, unde timpul curge altfel... veșnicia s-a născut la sat. În 2013 s-a deschis postul de informatician pe care am concurat, Dumnezeu a vrut să rămân aici și, cum zice domnul Inspector de Informatică, omul sfințeste locul”.

Și, într-adevăr, școala din Vlădești s-a transformat odată ce un informatician dedicat să schimbe lucrurile i-a pășit pragul: „Când am venit, laboratorul de informatică era gol, erau doar câteva calculatoare stricate și depășite tehnologic. În 10 ani am reușit să câștig mai multe proiecte educaționale prin care am adus în laboratorul de informatică 30 de calculatoare, am refăcut rețeaua internă și externă, iar acum avem chiar un server și site propriu. Am structurat și întreaga bază de date a școlii în Cloud.”

Pentru Paul, programul Digitaliada a însemnat o ocazie să continue să învețe și să se specializeze, punând în aplicare vechile cunoștințe de IT într-un domeniu nou – educația: „Prin Digitaliada, am avut acces la toate specializările pe educație, obținând și toate certificările, de la Google Educator la Google Admin. Mereu am participat și la cursurile de formare Digitaliada, atât la cele fizice din Brașov și București, cât și la cele online, unde am învățat foarte multe lucruri care țin de perfecționarea procesului de învățare, de noi aplicații educative de noi platforme de predare/învățare. În general, cele mai noi lucruri de aici le-am importat și le-am aplicat în școala noastră!”

Paul își amintește vag acum de viața aglomerată a capitalei, care nu se compară cu bucuria și satisfacția profesională pe care le-a găsit în Vlădești: „Mulți colegi încă îmi trimit mesaje și poze de la metrou, când merg sau se întorc de la serviciu... eu le trimit poze cu laptopul lucrând în hamacul din grădină sau de pe pătură, pe iarbă sau pe marginea râului. Când am plecat din București, toți mi-au spus că este o nebunie. Însă acum, după 13 ani, am satisfacția că am modernizat un laborator dintr-o școală de la țară, fără costuri, doar din donații și proiecte educaționale. Iar cea mai mare satisfacție o am când văd copiii bucurându-se că a venit ora de informatică sau TIC și învață ceva nou pe un calculator sau pe o tabletă pe care acasă parinții nu și-o puteau permite.”

Astfel, parcursul profesional al lui Paul a început să capete o nouă direcție care îmbină dorința sa de perfecționare continuă cu ambiția de a lăsa în urmă un rezultat vizibil: „Întâmplător, în mijocul acestui an școlar 3 clase de elevi au rămas fără profesor, doamna profesoară s-a transferat la altă școală, așa că am fost  delegat să preiau clasele respective. De mai mult timp am cochetat cu ideea de găsi o variantă să transmit elevilor multe dintre cunoștințele mele, așa că acum visul a devenit realitate.” Iar Paul își dorește să continue să își cunoască noii elevi și să facă o treabă bună: „Provocări sunt mereu... Trebuie să găsim mereu metode și variante de predare distractive și captivante astfel încât elevii să nu apuce să se plictisească de teorie. Practica și lucrul în echipă i-au stimulat întotdeauna pe elevii mei cel mai mult!”

***

Școala Gimnazială nr. 1 Vlădești, județul Argeș, este una din cele 20 școli selectate în ediția a II-a Digitaliada.