București, 1 februarie 2021. Peste 1000 de profesori din România și Republica Moldova au discutat, împreună cu experți în educație, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai organizațiilor nonguvernamentale active în domeniu, noi abordări ale învățării și soluții didactice în cadrul conferinței „Educația în era digitală”, eveniment deschis al programului Digitaliada.
Evenimentul online a marcat finalul unui semestru plin de provocări și incertitudine pentru școlile din România și a inclus prezentări de proiecte și resurse digitale create de profesori, modele de lecții online și dezbateri aplicate despre lecțiile învățate în această perioadă. Timp de două zile, pe 28 și 29 ianuarie, profesori din România, Republica Moldova, dar și invitați din Franța și Polonia au prezentat soluțiile puse în practică în perioada suspendării cursurilor școlare și felul în care acestea ne vor schimba pe termen lung abordarea față de educație.
„Am văzut cu toții cât de dificilă a fost această transformare, pentru care ne credeam pregătiți, și am văzut și costurile uriașe în formarea generațiilor următoare generate de lipsa noastră de pregătire. În Parlamentul European am aprobat un raport care îndeamnă statele membre să aloce pentru educație 10% din resursele oferite în Planul de Redresare și Reziliență, iar recomandarea europeană este ca 20% din aceste resurse să se îndrepte spre digital, cu accent spre zona de formare a competențelor digitale. Este esențial ca aceste resurse să fie alocate și folosite adecvat” a spus dl. Victor Negrescu, Vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, invitat în deschiderea evenimentului.
Peste 25 de profesori, directori și inspectori școlari au prezentat proiecte și resurse educaționale deschise și au contribuit, alături de specialiști din diferite domenii, la discuții specifice, inclusiv despre digitalizarea managementului școlilor și formarea profesorilor pentru folosirea metodelor digitale în procesul educațional.
Nu a lipsit nici opinia elevilor, reprezentați în cadrul conferinței de Rareș Voicu, Președinte al Consiliului Național al Elevilor. Ministerul Educației și Cercetării a fost de asemenea reprezentat prin prezența dlui Sorin Ion, Secretar de stat pentru învățământul preuniversitar care a adus în discuție idei concrete pentru eficientizarea procesului educațional care sunt luate în considerare în momentul de față.
Președintele Fundației Orange România, dna Dana Deac, a sintetizat concluzia evenimentului legat de transformarea educației și rolul resurselor digitale în acest proces: „Noul normal înseamnă să îți formezi gândirea flexibilă, să reînveți meserii sau să înveți altele. Continua schimbare va fi noul normal pentru care trebuie să fie pregătiți tinerii. Abilitățile digitale vor fi învățate repede. Flexibilizarea gândirii, deschiderea spre nou, inovație, spre procesul de învățare continuă – acestea sunt provocările și noile deziderate ale școlii astăzi.”
Rezultatele discuțiilor vor fi sintetizate de Fundația Orange sub forma unui raport care va analiza și datele transmise de peste o treime dintre profesorii participanți la eveniment, prin intermediul unui chestionar, cu scopul de a extrage o serie de concluzii, recomandări și bune practici pentru viitor. Puteți urmări înregistrările dedicate celor două zile de conferință aici.
Despre Digitaliada
Digitaliada este un program de educație digitală care se desfășoară cu avizul Ministerului Educației Naționale și care își propune încurajarea folosirii tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței școlare în învățământul preuniversitar. Oricine este interesat de predarea și învățarea cu ajutorul tehnologiei digitale are la dispoziție, în mod gratuit, platforma online www.digitaliada.ro și poate aplica la concursul de materiale digitale #Digitaliada, care încurajează dezvoltarea de materiale educaționale în limba română. Pentru a-i pregăti pe elevi pentru oportunitățile viitorului, Fundația Orange a investit până acum, în cele cinci ediții Digitaliada, 2,6 milioane euro.
Despre Fundația Orange
Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei peste 8 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 6.5 milioane de euro in proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru mai multe informații vă rugăm vizitați www.fundatiaorange.ro și www.digitaliada.ro.