Fundația Orange

(Premiat 2021, Conținut Video, I-IV) Comunicare in limba romana - Grupuri de vocale - ea

Concurs

Udrea Gabriela

Trimis la 03.01.2021

Limba și literatura română
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, I ÎNCEPĂTOR PREDARE, CONSOLIDAREA CUNOȘTINȚELOR

Lecția a fost creată în vederea înțelegerii de către copii a grupului de vocale „ea”, în așa fel încât să poată pronunța și scrie corect cuvinte care conțin acest grup.



Conținut video


Galerie imagini, clic pentru zoom


Multimedia


Lecția se adresează copiilor de clasa I, cărora am încercat să le captez atenția folosind marionete și un stil de predare relaxat.

Face parte dintr-un pachet de lecții filmate, pe care le-am realizat pe perioada pandemiei din dorinta de a ajuta cât mai mulți copii să-și continue învățarea.

https://www.youtube.com/watch?v=Dq3YBWcQc90&ab_channel=MarianUdrea


Alte informații

Sunt profesor pentru învățământ primar la o școală din București și am 55 de ani.
Văd destul de des în mass-media părinți care acuză profesorii că nu știu să predea online. Nici eu nu am știut…

În luna martie, odată cu suspendarea cursurilor în școli, am fost trimisă acasă și, asemenea tuturor profesorilor și elevilor din țară, obligată să mut școala în online, cu mâinile goale: fără o pregătire minimă în IT, fără laptop, fără materiale didactice, fără metodologii, pornind de la … NIMIC.

La început am plâns de ciudă, gândindu-mă că elevii mei și părinții au așteptări mari… După câteva zile am început să filmez niște lecții cu un aparat foto vechi. Au ieșit groaznice…

Apoi, în plină situație de urgență, am pus la bătaie salariul soțului (al meu e prea mic) și m-am dotat cu minimul necesar pentru a putea transmite elevilor mei lecțiile într-un mod cât mai apropiat de ceea ce făceam la școală: laptop, proiectoare, tablă magnetică, folii, markere, marionete, lavalieră pentru un sunet clar, iar de la mine am adăugat mai mult curaj și zâmbete…

Lecțiile filmate au început să-mi iasă din ce în ce mai bine și, cu toată separarea fizică, am reușit să-mi țin clasa aproape, să le corectez temele (trimise prin WhatsApp), să terminăm anul școlar cu bine.

La sugestia părinților de la clasa mea, le-am făcut publice pe canalul de youtube al soțului meu, Marian Udrea, https://www.youtube.com/channel/UCVDp0hgmjEKer4IZCffCATg
pentru a beneficia de ele și alți copii.

În prezent sunt foarte încântată pentru că ajut peste 800 de copii, care s-au abonat și le urmăresc, având peste 50.000 de vizionări.


Udrea Gabriela, profesor de Altă disciplină

Școala Gimnazială Nr. 280, București

Trimis la 03.01.2021 - 11:50


Materiale similare

Somnoroase păsărele cu Scratch și Makey Makey

Interdisciplinar
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, I, II, III, IV

Tutorial stem.Discipline integrate: inginerie, arte, coding, memorare, literație;

Povești de „Noapte bună!”

Limba și literatura română
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, I, II

Poveștile de „Noapte bună!”, realizate sub formă de conținut audio-video, au menirea de a sprijini copiii în ascultarea activă, cu interes și plăcere a unor povești inedite: „Ghici cât de mult te iubesc”, „E vremea de culcare”,
„Prima vară a lui Vulpișor” , „10 zâne spun noapte bună” .