Fundația Orange

Școlile Digitaliada 2022-2023


Târgu Mureș, județul Mureș

Școala Gimnazială „Dr. Bernady Gyorgy” Târgu Mureș

După experiența școlii online, este foarte clar că nu mai putem reveni la situația anterioară și că toate schimbările petrecute în educație pe linia digitalizării aduc un plus în actul educațional și trebuie să se mențină.

Școala Gimnazială „Dr. Bernady Gyorgy” Târgu Mureș

Despre școală:

Școala s-a înființat în anul 1888. În perioada 1888-1904 instituția a purtat denumirea de Școala comunală de Stat de fete Târgu Mureș. Pe locul vechii clădiri, între anii 1905 – 1906 s-a construit o școală nouă cu contribuția primarului dr. Bernády György, constructorul noii clădiri fiind Csiszár Lajos jr.

Între 1906 -1907 și-a schimbat denumirea în școala de stat de fete de pe strada Sándor János.

În anul 1916 apar clasele mixte. În anul 1919 se schimba denumirea școlii în școala primară de stat din strada Principele Carol, având secții de predare română și maghiară. În 1949 se schimba denumirea în școala elementară de 7 ani nr. 1.

În 1954 se schimba denumirea în școala elementară de 7 ani nr. 2. În 1963 se schimba denumirea în școala elementară de 8 ani nr. 2. În momentul de față se numește școala Generală Nr. 2 Tîrgu Mureș, strada Gheorghe Doja nr. 11.

Despre oraș:

Târgu Mureș este municipiul de reședință al județului Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Mureșeni, Remetea și Târgu Mureș (reședința). Se află în centrul Transilvaniei istorice, pe ambele maluri ale cursului superior al râului Mureș.

Situat în zona central-nordică a României, orașul are ca delimitare geografică râul Mureș și dealul Cornești. Târgu Mureș se învecinează cu comunele Sângeorgiu de Mureș, Cristești, Livezeni, Sântana de Mureș și Sâncraiu de Mureș.

Despre Digitaliada:

După experiența școlii online, este foarte clar că nu mai putem reveni la situația anterioară și că toate schimbările petrecute în educație pe linia digitalizării aduc un plus în actul educațional și trebuie să se mențină. Totodată, profesorii au nevoie de o pregătire temeinică în digitalizarea actului educațional, oportunitate pe care o oferă programul Digitaliada.

Prin participarea la programul Digitaliada vom avea ocazia continuării inovării actului didactic prin familiarizarea și utilizarea unor metode de lucru interactive, a unor conținuturi educaționale care vor oferi profesorilor satisfacția perfecționării profesionale.

Contact:

www.scoalabernadyms.ro