Fundația Orange

Tendințe


Seminariile de formare Digitaliada cresc încrederea profesorilor în educația digitală

Seminariile de formare Digitaliada cresc încrederea profesorilor în educația digitală

FOTO: Seminar de pregătire pentru profesori


Educația este un proces complex care presupune, înainte de toate, pregătirea celor care urmează să transmită informații și cunoștințe către elevi.

Plecând de la această premiză simplă, seminarele Digitaliada le oferă profesorilor din școlile selectate informațiile necesare pentru utilizarea tehnologiei digitale la clasă. Iar felul în care aceste sesiuni de lucru sunt organizate și structurate atrag profesorii, indiferent de vârstă, și stârnesc curiozitatea. Profesorii deslușesc tainele instrumentelor digitale și ale aplicațiilor de mate și T.I.C și  descoperă instrumentele de testare online sau ghidurile de predare pentru fiecare dintre anii școlari gimnaziali.

”Văd Digitaliada ca pe un progres pentru mine. Este și o provocare, dar o văd și ca pe o șansă. Dacă starea de bine este creată, atunci rezultatele vin”, afirmă cu multă hotărâre doamna Elena Stănișor, de la Școala Gimnazială Roești, județul Vâlcea.

Profesorii Digitaliada sunt acei profesori care știu sigur că au în fiecare zi ceva nou de învățat. Sunt acei dascăli care se pun în locul elevilor și realizează că învățământul tradițional are nevoie de susținerea noilor tehnologii. Seminarul desfășurat între 27 și 30 august, la Hotel Continental Sibiu, a reunit directorii și profesorii de matematică și TIC din cadrul a 10 școli nou selectate în cadrul Digitaliada 4.0 – ediția 2019-2020.

”Saltul de la un an la altul, alături de Digitaliada, este imens. Până mai ieri nu aveam decât creta și tabla. Astăzi am în plus tableta pe care pot să o folosesc și aplicațiile care m-au dus într-o lume fascinantă a tehnologiei moderne și a educației digitale”, afirmă domnul Gheorghe Moldovan de la Școala Profesională din Medieșu Aurit.

„Este ceva nou pentru mine să fiu profesor al profesorilor și este un sentiment extraordinar să trec de la educarea elevilor la educarea colegilor, la învățarea lucrurilor noi”, ne-a spus unul dintre  noi formatori, Sorin Ban, profesor de matematică la Școala Gimnazială nr.1 din Sântandrei, Bihor și profesor Digitaliada. „Cred că aceste instrumente moderne trebuie să se regăsească în toate școlile de la noi din țară”, a adăugat Sorin Ban.