Fundația Orange

Testimoniale


Simona Grigoraș, prof. matematică, Școala „Ionel Miron” Ivănești, Vaslui

Simona Grigoraș, prof. matematică, Școala „Ionel Miron” Ivănești, Vaslui

La catedra de matematică activează la școala din Ivănești și Simona Grigoraș, care ocupă în același timp și funcția de Director adjunct. Lucrează în învățământ din 2011, este licențiată în matematică la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, de unde a obținut și o diplomă de master, între 2011-2014. Și-a dorit să facă parte din „familia” Digitaliada pentru a le oferi elevilor săi posibilitatea de a descoperi și partea practică a materiei pe care o predă, prin utilizarea softurilor educaționale și eliminarea rutinei de la clasă. 

Digitaliada: Cum vedeți integrată educația digitală în desfășurarea „clasică”, tradițională, a unei ore?

Prof. Simona Grigoraș: Introducerea tehnologiei informatice în procesul educațional este o necesitate. În acest scop, există documente digitale dar și aplicații digitale dedicate învățării asistate pe calculator. Elevii acestei generații doresc să utilizeze cât mai mult tehnologia, astfel încât, aducând aceste aplicații în cadrul orelor, vom reuși să îi atragem spre o educație mai accesibilă.  

Digitaliada: De ce este relevantă pentru dvs. participarea la Digitaliada?

Prof. Simona Grigoraș: Atât din perspectiva profesorului de matematică, dar și a Directorului adjunct al acestei instituții, am considerat că obiectivele și activițile propuse prin acest proiect corespund nevoilor mele ca profesor, dar și nevoilor elevilor mei. Consider că prin acest proiect, elevii vor avea posibilitate dobândirii unor abilități de lucru individual dar și pe echipe. 

Digitaliada: Dacă ar fi să selectați câteva elemente-cheie din activitatea dvs. profesională, din CV-ul dvs., ce ați alege?

Prof. Simona Grigoraș: Aș menționa dorința de progres, atât a mea cât și a elevilor mei, și implicarea activă în activitățile școlii.