Suferințele colectivizării în comuna Suraia

Este un film documentar despre revolta împotriva colectivizării din comuna Suraia, județul Vrancea, din anul 1957, dar și despre revolta din satul învecinat, Vadu-Roșca, unde securitatea a tras și a omorât nouă oameni.

---

Conținut video

Multimedia

Este un film documentar despre revolta împotriva colectivizării din comuna Suraia, județul Vrancea, din anul 1957, dar și despre revolta din satul învecinat, Vadu-Roșca, unde securitatea a tras și a omorât nouă oameni. Ambele revolte au fost pacificate de Nicolae Ceaușescu.

Au urmat, apoi, arestări și condamnări la ani grei de închisoare pentru treisprezece surăieni și nouăsprezece vadu-roșceni, care au avut de suferit bătăi, malnutriție și alte umilințe în diverse închisori și colonii de muncă.

Cele două revolte sunt prezentate în contextul general al colectivizării ce a avut loc, în România, între anii 1949-1962. Pentru realizarea filmului am folosit interviuri cu foști deținuți politici, documente de arhivă și lucrări de specialitate.

Filmul poate fi folosit la ora de istorie la clasa a VIII-a și la clasa a XII-a în cadrul lecțiilor despre Regimul comunist în România, dar și la orele de educație socială la clasa a VII-a în cadrul lecțiilor despre regimurile politice.

Alte informații

Revolta din Suraia împotriva colectivizării este un eveniment de istorie locală recentă despre care nu prea se mai vorbește în localitate. De aceea mi-am propus să-l aduc în atenția elevilor și a comunității realizând, împreună cu elevii, interviuri cu foști deținuți politici dar și cu alte persoane martore ale evenimentelor din 1957. Am consultat, însă și documente de arhivă și lucrări de specialitate. Pe baza tuturor acestora am realizat filmul.

Existau, la Suraia, încă din anul 1949, șase comisiii de colectivizare, dar procesul s-a desfășurat anevoios deși, cum este cunoscut, comuniștii au recurs la toată gama constrângerilor: cote, impozite, propagandă, dezinformare, agitații, presiuni. Treptat s-au înființat și structurile colectiviste: două întovărășiri (în 1952 și 1957) și GAC-urile (în 1956 și în 1960).

Declanșată joi, 28 noiembie 1957, revolta a fost precedată, în lunile martie- aprilie ale aceluiași an, de dezordini provocate de un grup de țărani pe pământurile uneia dintre întovărășiri.

Pe 28 noiembrie, când la Suraia au fost aduși aproximativ 150 de îndrumători, cei mai mulți localnici erau hotărăți să nu intre în structurile colectiviste și i-au așteptat pe îndrumători cu pari și bâte. A doua zi, de asemea, au avut loc altercații, bătăi, între îndrumători și țărani.

La Vadu-Roșca securitatea a înconjurat satul. În locul numit ”la Cazemată” locuitorii s-au întâlnit cu reprezentanții autorităților pentru a discuta despre modul în care urma să se desfășoare procesul de colectivizare. Doi dintre localnici trăgeau clopotul. În momentul în care una dintre mașinile securității a fost lovită de un țăran, securitatea a deschis focul în plin.

Au murit nouă oameni, printre care și o femeie însărcinată și cei doi din clopotniță, unul fiind un copil de 14 ani. Au urmat arestările, ancheta, procesul și detenția. Din arestul Securității Galați, deținuții au fost, duși la Gherla, apoi la Botoșani, Aiud sau în coloniile de muncă din Balta Brăilei.