Tohănean Cristina-Angela
Trimis la 10.01.2022Emoțiile fac parte din viața noastră încă de la naștere, zi de zi. Rolul lor este covârșitor în determinarea stării de bine pe care ne-o dorim cu toții. Cu toate acestea cultivarea emoțiilor plăcute, funcționale a intrat în preocuparea mediului școlar abia în ultimii ani.
Psihoeducația este la fel de importantă ca și oricare alt domeniu al educației. Dezvoltarea competențelor emoționale, componente ale inteligenței emoționale, începe la vârsta preșcolară și are un rol foarte important atât la vârsta copilăriei cât și la vârsta adultă.
O dezvoltare insuficientă a competențelor emoționale reprezintă un factor de risc pentru adaptarea școlară, performanța școlară și pentru probleme de natură psihoemoțională. Materialul de față își propune să-i sprijine pe copii ajutându-i să eticheteze corect emoțiile, să le identifice corect prin raportare la expresiile emoționale, la aspectele verbale și paraverbale precum și la cele care țin de comportament.
O informație foarte importantă, sprijinită de psihologia științifică, este aceea conform căreia emoțiile sunt date de interpretările noastre cu privire la realitate și nu de situație, contrar psihologiei simțului comun. Copiii au astfel informația necesară pentru realizarea restructurării cognitive.
La fel de importantă este și informația conform căreia starea de bine nu poate fi continuă, fiind imposibil să avem doar emoții pozitive. Mai mult, unele emoții negative pot fi funcționale, ajutându-ne să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm.
Decodarea corectă a emoției celor din jur este decisivă pentru a relaționa adecvat cu aceștia, materialul oferind exemple în acest sens. Îmbinând imaginile cu diferite exemple, respectând particularitățile de vârstă, materialul dorește să vină în sprijinul elevilor și cadrelor didactice.
Link: https://youtu.be/hBkJ1vBwntY
Tohănean Cristina-Angela
București
Trimis la 10.01.2022 - 20:14
Resursa cuprinde o povestire scurtă a poveștii populare Cea mai de preț comoară, parcurgând un traseu semnalizat cu ajutorul unor simboluri inventate. La final, elevii descoperă cea mai de preț comoară, prietenia.
Krișan Gabriela
Gimnazială Nr. 7, Maramureș
Pornind de la relatarea, pe scurt, a poeziei Cum a furat Grinch Crăciunul de Theodore Seuss, în resursă este prezentată formularea opiniei personale în legătură cu personajul Grinch, insistând pe înțelegerea faptelor, atitudinilor, limbajului utilizat de autor pentru prezentarea acestuia.
Krișan Gabriela
Gimnazială Nr. 7, Maramureș