Fundația Orange

Media


Valentina David, profesor limba română: Digitalizarea este viitorul învățământului

Valentina David, profesor limba română: Digitalizarea este viitorul învățământului

Pentru că este de părere că digitalizarea este viitorul, Valentina David, profesor de limba română la Școala Gimnazială George Coșbuc din 23 august, a încercat mereu să vadă cum poate aplica un program și la materia sa.

Aceasta le-a arătat și părinților fiecare aplicație în parte pentru a-i convinge că este "o treabă serioasă”. Concluzia părinților? Acest proiect este necesar pentru copiii lor. 

 

Ce părere aveți despre utilizarea tehnologiei la oră?

Valentina David: Deși sunt un profesor de limba română, m-am orientat către digitalizare pentru că eu consider că acesta este viitorul învățământului. Trebuie să venim în întâmpinarea copiilor, ei au aceste abilitați și noi trebuie să speculăm aceste abilitați, astfel încât și materiile de fizică, română și chimie să fie mai ușor percepute de ei. Matematica este o disciplină care nu este plăcută de copii. Cu aceste aplicații, cu tabletele, matematica nu mai este văzută ca o disciplină grea și copiii o preferă, intră cu entuziasm la clasă. 

Cum este ora de română în laboratorul Digitalida?

Valentina David: Am foarte multe lucruri de făcut în laboratorul Digitaliada pentru că atât la cursul de la Sibiu, cât și la cel de la București (n.red. cursurile de formare Digitaliada), în momentul în care mi s-a prezentat o aplicație, în mintea mea a fost "Cum să fac să îl aplic la limba română?” Am găsit Quizizz, e foarte bun, la fel și Socrative și Kahoot. Am creat propriile mele teste. Toate aplicațiile sunt bune și pentru teste, cât și pentru proiecte. Le-am arătat părinților fiecare aplicație în parte și au văzut că este o treabă serioasă, iar concluzia lor a fost că era necesar acest proiect. Ar fi bine să se deruleze în toate școlile. 

Cum a fost la formările Digitaliada?

Valentina David: Se vede foarte clar că formările sunt făcute de profesioniști. Avem sprijin atât prin ghiduri și materiale, iar aplicațiile sunt prezentate concret, demonstrate, avem ajutor în rezolvarea sarcinilor. Laboratorul Digitaliada reprezintă pentru mediul rural un plus și poate să fie o modalitate de a evita abandonul și de a evita migrația copiilor de la sat către oraș.