
Encefalul
Componente ale encefalului:
Creierul mare
Creierul mare, alcătuit din două emisfere cerebrale, separate printr-un şanţ aflat la mijloc şi legate între ele printr-o punte de substanţă albă, aflată la baza şanţului.
Creierul mic
Creierul mic (cerebelul) este alcătuit din două emisfere cerebeloase, acoperite cu şanţuri şi cute paralele.
Trunchiul cerebral
Trunchiul cerebral, aflat sub cele două emisfere cerebrale, are forma unui trunchi de con dispus cu baza mare în sus; cuprinde, întrepătrunse, substanţă albă şi substanţă cenuşie.
Nervii cranieni
Din encefal pornesc nervii cranieni (12 perechi).
Urechea
Componentele urechii:
Urechea externă
Pavilion și conduct auditiv extern.
Urechea medie
Timpan, oscioare (ciocan, nicovală, scăriță), trompa lui Eustachio.
Urechea internă
Labirint osos, labirint membranos.
Ochiul
Componentele ochiului:
Glob ocular
Trei tunici suprapuse, medii transparente (corneea, umoarea apoasă, cristalinul, umoarea sticloasă).
Organe anexe
De mișcare (mușchii extrinseci ai globului ocular) și de protecție (gene, sprâncene, pleoape, glande lacrimale, conjunctivă)
Tiroida
Disfuncții:
Hiperfunctie
Boala Basedow-Graves.
Hipofunctie
Nanism tiroidian (cretinism), mixedem.
Plămânii
Sunt în număr de doi.
Au aspect buretos, culoare roz și sunt înveliți în pleură.
Sunt alcătuiți din lobi: trei pentru plămânul drept și doi pentru plămânul stâng (lobuli pulmonari).
Lobulii pulmonari sunt alcătuiți din acini pulmonari.
Acinii pulmonari sunt alcătuiți din alveole pulmonare care sunt bogat vascularizate.
Alveolele pulmonare reprezintă suprafața de schimb a gazelor respiratorii.
Inima
În secţiune longitudinală, se vor observa următoarele:
Atriul drept şi atriul stâng sunt separate prin peretele interatrial.
Cele două ventricule, drept şi stâng, separate prin peretele interventricular.
Partea dreaptă şi partea stângă a inimii nu comunică între ele
Între atriile şi ventriculele de pe aceeaşi parte se află câte un orificiu prevăzut cu nişte formaţiuni, numite valvule
Artera aortă pleacă din ventriculul stâng, iar artera pulmonară din ventriculul drept.
Ficatul
Datorită producției sale exocrine (bila care ajunge in duoden) ficatul aparține aparatului glandular anexat tubului digestiv.
Funcțiile ficatului
Ficatul este organul dominant în realizarea proceselor metabolismului
Ficatul are un important rol hemodinamic, depozitând o cantitate de aproximativ 1000 ml sânge
Ficatul este organ hematopoietic, în viața intrauterină. Funcția hematopoietică poate fi reluată la adult in condiții patologice.
Stomacul
Stomacul, porţiunea cea mai dilatată a tubului digestiv, se întinde de la esofag, cu care comunică prin orificiul cardia, până la duoden, cu care comunică prin orificiul piloric, prevăzut cu sfincterul piloric.
Stomacul prezintă o faţă anterioară, o faţă posterioară și două margini - marginea dreaptă (numită mica curbură) și marginea stângă (marea curbură)
Stomacul are două porţiuni:
Porţiunea verticală
Formată din regiunea cardială, în vecinătatea orificiului cardia, fornix-ul și corpul stomacului
Porţiunea orizontală
Formată din: antrul piloric și canalul piloric, care se continuă cu duodenul.
Rinichii
Rinichii sunt parte esențială a aparatului excretor. Rolul principal al rinichilor este excreția, realizată prin filtrarea sângelui, eliminarea prin urină a substanțelor inutile sau dăunătoare.
În principiu funcția renală constă din două etape:
-
O filtrare primară
Fără elemente de resturi celulare, cu o urină diluată
-
O filtrare secundară
Când se va resorbi înapoi din urina primară o parte din lichidul eliminat împreună cu glucide, aminoacizi și electroliți rezultând o urină mai concentrată. Numai această urină finală va fi eliminată prin uretere din organism.
Intestinul Gros
Pentru a parcurge intestinul gros, substanțelor ajunse aici le trebuie 12-15 ore. Materialele care părăsesc ileonul și pătrund în cecum (prima porțiune a intestinului gros) au o consistență lichidă.
Reîntoarcerea lor în intestinul subțire este împiedicată de un sfincter muscular aflat în punctul de joncțiune. Cu excepția apei, prin pereții intestinului gros sunt absorbite puține subsțante.
Funcția primara a colonului este cea de stocare și deshidratare. Pe măsură ce apa este absorbită, materialul lichid capătă consistență semisolidă, fiindu-i necesare 12 pana la 15 ore pentru a realiza întreg circuitul intestinal.
Spre deosebire de stomac, intestinul gros conține o bogată flora microbiană. O bună parte a materiilor fecale este constituită din bacterii, substanțe nedigerabile (în principal celuloza) și substanțe toxice eliminate din sânge prin pereți intestinali.
Intestinul Subțire
Intestinul subțire este un segment al tubului digestiv. Acesta se află cuprins între stomac și intestinul gros, mai exact între pilor și valva ileocecală. Intestinul subțire ajută la digestia și absorbția alimentelor. Secrețiile biliare, intestinale și pancreatice influențează digestia. Intestinul subțire are o lungime de 5,5 metri pe viu, iar la cadavru poate ajunge la o lungime de peste 6,5 metri.
Este format din 3 segmente:
-
Duoden (Fix)
-
Jejun (Mobil)
-
Ileon (Mobil)
Vezica Urinară
Vezica urinară este un organ în formă de săculeț, parte componentă a sistemului excretor, în care urina este adunată din rinichi pentru eliberarea ei ulterioară la exteriorul organismului prin uretră.
Vezica urinară a omului poate reține de la 250 până la 500 ml de lichid.
De asemenea, aceasta după ce-și atinge cantitatea de lichid prestabilit (respectiv 500 ml în cazuri maxime, adică rezultant al unei acțiuni de ne eliminare din organism) poate provoca diferite boli cu țintă urinară/pentru căi urinare (cancer de prostată) dar și o eventuală spargere interioară care poate cauza probleme grave, chiar letale.
Musculatura peretelui vezical nu se contractă voluntar, așa cum se contractă cea scheletică. Prin urmare, când ne forțăm să urinăm, nu vom contracta musculatura vezicală, ci doar pe cea a peretelui abdominal.
Vezica Biliară
Vezica biliară (sau colecistul) este un rezervor temporar al bilei, situat în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului. Vezica este specifică vertebratelor. Este unită cu ficatul, de unde primește bila, și cu duodenul, unde o eliberează.
Stochează secreția externă hepatică, fiind atașat la căile biliare extrahepatice. Forma este de pară (piriformă); Dimensiuni: lungime medie de 8–10 cm și un volum de circa 40 cm³ -50 cm³;
Culoare: cenușiu-verzuie; Localizare: pe fața viscerală a ficatului în regiunea ce poartă denumirea de fosa vezicii biliare.
Proiecție pe peretele abdominal: la nivelul punctului cistic (situat la intersecția dintre coasta a IX-a pe partea dreaptă și marginea laterală a mușchiului drept abdominal), punct ce se află în regiunea hipocondrului drept.
Pancreasul
Pancreasul este o glandă de aproximativ 15 cm lungime, situată în concavitatea formată din duoden.
Celulele sale secretă insulina, un hormon cu rol în arderea accelerată a zaharurilor din corp.
Insulina nu este vărsată în tractul digestiv, ci direct în circuitul sangvin.
O funcție importantă a pancreasului este fabricarea și secreția sucului pancreatic ce conține unele din enzimele de bază necesare în procesul de digestie: lipaza care descompune grăsimile, tripsina (cu rol în descompunerea proteinelor) și amilaza care hidrolizează amidonul.
Craniul
Craniul sau cutia craniană este o structură osoasă care conține și protejează encefalul.Craniul uman este compus din opt oase care împreună formează o cavitate ovoidă cu duritate variabilă și cu o capacitate de circa 1.450 ml (la adulți).
Oasele Craniului și ale viscerocraniului:
- Osul frontal
- Osul etmoid
- Osul sfenoid
- Osul occipital
- Osul parietal
- Oasele suturale
- Osul temporal
- Osul lacrimal
- Osul nazal
- Cornetul inferior
- Vomerul
- Osul palatin
- Osul zigomatic
- Mandibula
- Osul hioid
Coastele
Coastele umane sunt oase plate care fac parte din cutia toracică pentru a ajuta la protejarea organelor interne. Oamenii au de obicei 24 de coaste, în 12 perechi.
Toate sunt atașate la partea din spate la vertebrele toracice și sunt numerotate de la 1 la 12 în funcție de vertebrele la care se atașează. În partea din față a corpului, majoritatea coastelor sunt unite de cartilajul costal la stern. Coastele se conectează la vertebrele de la articulațiile costovertebrale.
Primele șapte seturi de coaste, cunoscute sub numele de "coaste adevărate", sunt atașate la stern de cartilajele costale. Prima coastă este unică și mai ușor de distins decât alte coaste.
Următoarele cinci seturi sunt cunoscute sub numele de „coaste false”, trei dintre acestea având o legătură cartilaginoasă comună cu sternul, în timp ce ultimele două sunt denumite coaste plutitoares. Ele sunt atașate numai la vertebre și nu la stern sau cartilaj care iese din stern.
Stern
Sternul sau osul pieptului este un os nepereche, plat și alungit, situat median în partea anterioară a toracelui, cu direcție oblică de sus în jos și dinapoi înainte.
Pe schelet el este așezat între cele două clavicule și între primele șapte perechi de coaste. Sternul este compus din trei piese: una superioară, numită manubriu, una mijlocie, numită corp, iar alta inferioară, numită proces xifoidian.
Humerus
Humerusul sau osul brațului este un os lung și pereche ce formează scheletul brațului.
Prezintă o diafiză și două epifize (proximală, distală).
Diafiza sau corpul humerusului are 3 fețe (antero-laterală, antero-medială, posterioară), 3 margini (anterioară, laterală, medială).
Epifiza sau extremitatea proximală (superioară) se articulează cu scapula și prezintă câteva formațiuni anatomice (capul humerusului, colul anatomic, tuberculul mare, tuberculul mic, șanțul intertubercular, colul chirurgical).
Epifiza sau extremitatea distală (inferioară) se articulează cu radiusul și ulna și prezintă o parte articulară - condilul humerusului (pe care se află capitulul, trohleea, 3 fose: radială, coronoidă, olecraniană) și o parte nearticulară - epicondilii (epicondilul medial și lateral).
Femur
Femurul este osul care formează scheletul coapsei animalelor, fiind cel mai mare os din corp (la omul adult acesta măsoară 40–50 cm).
La extremitatea sa superioară (epifiza superioară) se găsește capul femural care este legat de corpul femurului (sau diafiza) prin intermediul colului femural.
La unirea colului femural cu diafiza femurală se găsesc două proeminențe numite trohanterul mare și trohanterul mic, unite prin linia intertrohanterică.
Coloana Vertebrala
Coloană vertebrală, cunoscută și sub numele de șira spinării, face parte din scheletul axial.
Coloana vertebrală adăpostește canalul spinal, o cavitate care cuprinde și protejează măduva spinării.
Este împărțită în:
-
Regiunea cervicală
Alcătuită din 7 vertebre
-
Regiunea toracică
Alcătuită din 12 vertebre
-
Regiunea lombară
Alcătuită din 5 vertebre
-
Regiunea sacrală
Alcătuită din 5 vertebre sudate (sacrum)
-
Regiunea coccigiană
Alcătuită din 4/5 vertebre reduse (coccis)
Tibie
Tibia este osul cel mai mare și mai puternic dintre oasele gambei, celălalt fiind fibula.
Tibia conectează femurul cu oasele piciorului.
Este găsită lângă fibulă, în partea mediană și anterioară a gambei. Ea este legată de fibulă printr-o membrană interosoasă, formând o articulație cu un grad redus de mobilitate numită sindesmoză.
Tibia este numită după flautul grec Aulos, flaut numit și tibia.
Este recunoscută și ca osul cu cea mai mare rezistență la greutate din corpul uman.
Peroneu
Fibula sau peroneul, este un os lung, subțire, pereche pe partea laterală a gambei, ce pare torsionat pe axul său, situat lateral și posterior față de tibie, cu care se articulează la cele două extremități.
Ca orișice os lung, el prezintă un corp și două extremități (proximală și distală).
Corpul are 3 fețe (laterală, medială și posterioară), 3 margini (anterioară, medială sau interosoasă și posterioară).
Falangele
Falanga este un os al degetelor mâinii sau piciorului, cu o lungime de până la 4 sau 5 centimetri, care permite mișcarea degetelor. Fiecare deget are trei falange (în afară de degetele mari ale mâinilor și picioarelor, care au numai două).
O falangă este împărțită în:
Falanga distală
Falanga intermediară
Falanga proximală
Maxilar
Maxila, sau maxilarul (superior) este un os pereche și neregulat, situat în centrul feței, făcând parte din viscerocraniu.
Are patru fețe:
-
Anterioară
Infratemporală
Orbitară
Nazală
Are patru procese
-
Zigomatic
Frontal
Alveolar
Palatin
Conține sinusul maxilar și canale ce străbat maxila (canalul suborbitar, canale alveolare).
Pelvis
Pelvis, derivat din cuvântul latin pentru „bazin”, este o structură anatomică sub formă de pâlnie, întâlnită la cele mai multe vertebrate.
Numele de pelvis se folosește atât pentru structura osoasă care conectează baza coloanei vertebrale la capătul superior al picioarelor din spate (la om, capătul superior al picioarelor), numit și pelvis osos, formată din oasele coxale (iliace) laterale, osul sacral și coccis, cât și pentru regiunea (cavitatea) situată în partea inferioară a abdomenului, la capătul trunchiului, constituită din oasele iliace.
Pelvisul se împarte în:
-
Etajul superior (marele bazin)
-
Etajul inferior (micul bazin)
Clavicula
Clavicula este un os lung, dublu curbat și pereche, care formează porțiunea anterioară a centurii scapulare.
Este situată transversal între acromionul scapulei și manubriul sternului, la limita dintre torace și gât.
Prezintă un corp (care are două fețe, superioară și inferioară, și două margini, anterioară și posterioară) și două extremități: extremitatea medială (sternală) și extremitatea laterală (acromială).
