Fundația Orange

Media


Ioan Tăușean, profesor de matematică: Ora de matematică este o oră plăcută și copiii ies fericiți

Ioan Tăușean, profesor de matematică: Ora de matematică este o oră plăcută și copiii ies fericiți

Fost director al Școlii Gimnaziale Bretea Română, județul Hunedoara, profesorul de matematică Ioan Tăușean apreciază foarte mult efectul introducerii tehnologiei la orele sale.

Spune că înainte să aibă tablete pe bănci, elevii participau la lecții clasice, în care predarea se făcea tradițional. Predarea digitală a schimbat fundamental lucrurile.

Digitaliada:Cum v-ați hotărât să aplicați la programul Digitaliada?

Ioan Tăușean: Am simțit că era ceva ce lipsea la un moment dat. Lecțiile, cel puțin cele de matematică, nu poți să zici că sunt foarte explozive. Avem nevoie de ceva ca să îmbunătățească dinamica orei de matematică. Ele erau așa, rutiniere, și tableta este exact ceea ce trebuie. Vreau să vă spun că nu numai prima experiență, toate experiențele ulterioare mi-au confirmat faptul că într-adevăr introducerea învățământului digital este nu numai o idee bună, ci și un deziderat care ar trebui să fie prezent în toate școlile. 

Ce s-a schimbat în școală după introducerea programului Digitaliada?

Ioan Tăușean: Momentul în care un copil primește tableta și reușește să facă singur exercițiile, feedback -ul pe care i-l oferă imediat programul îl încurajează, îi crește încrederea în sine, noi lucrăm foarte degajat la oră. Dintr-o dată toată atmosfera este altfel.Pot să compar în momentul ăsta cele două situații: de anul trecut când predam matematica, zic eu, foarte bine, explicând în detaliu absolut tot și momentul de acum, în care explic copiilor în fața lor, arătându-le pe tabletă, ajutându-i acolo unde e nevoie. Deci e clar că relația asta oarecum distantă fizic, devenind mai apropiată și atmosfera din clasă e mai caldă. 

Discutăm, ne ajutăm, se ajută între ei e foarte important. Înainte, eu eram cel care puteam să ajut un copil dacă nu înțelegea, acum se ajută între ei, asta este extraordinar. Cel puțin la Geogebra am câțiva copii care s-au specializat și imediat când au terminat îl ajută pe un coleg dacă are o problemă. E clar că se simt implicați, fiecare lucrează. Ora de matematică este acum o oră dinamică, o ora plăcută și copiii ies fericiți. 

Cum au fost formările Digitaliada?

Ioan Tăușean: Formările Digitaliada sunt de o calitate neîndoielnică. În mod cert pot să vă spun că cele de la Digitaliada sunt mult mult mai intense, te solicită foarte mult, dar în același timp înveți foarte multe lucruri de care ai nevoie. Practic, nu te poți prezenta în fata copiilor fară să ai toate abilitățile.