Fundația Orange

Media


„Poate elevii au soluții mai bune decât noi”, spune directorul Școlii Sânpetru

„Poate elevii au soluții mai bune decât noi”, spune directorul Școlii Sânpetru

Directorul Școlii Gimnaziale de la Sânpetru este convins că tot ce învață la școală și mai ales competențele deprinse în laboratorul Digitaliada le vor folosi în viață elevilor cărora le predă.

Daniel Petrule spune că tot ce contează este deschiderea cadrelor didactice către nou, către metode și medii noi care să ajute predarea și învătarea.

Digitaliada: Care sunt beneficiile proiectului Digitaliada?

Daniel Petrule: Elevii lucrează în echipă, se ajută unul pe altul, dacă este vreodată o problemă și un copil a rezolvat înainte, hai, uite, poți să te duci să îl ajuți, se creează o legătură între ei și atunci noi trebuie doar să direcționăm. Sunt convins că tot ce învață la școală și mai ales competențele deprinse în laboratorul Digitaliada le vor folosi în viață elevilor

Digitaliada: Ce s-a schimbat după implementarea proiectului Digitaliada?

Daniel Petrule
: Adaptarea la vremurile din prezent este esențială, subliniază profesorul. O componentă importantă în educație este și relația dintre elev și profesor, în care trebuie să fie o stare de învățare reciprocă. Deci noi trebuie să învățăm și de la ei și atunci este o comunicare pentru că ne adaptăm și de la ei. Ei se adaptează la cerințele noastre, noi la cerințele lor. Poate uneori sunt mai buni decât noi, poate au soluții mai bune decât noi și atunci noi trebuie să fim doar deschiși.

Digitaliada: Cum au fost sesiunile de formare la care ați participat?

Daniel Petrule: 
Participarea la formările Digitaliada a fost un moment important, spune profesorul. Formarea este foarte foarte importantă și am avut încredere că sunt profesori care vor să se auto-depășească să vină în întâmpinarea copiilor, să le ofere ce au nevoie. Chiar când am venit de la formarea la care am fost la începutul anului școlar le-am prezentat colegilor mei și i-am pus în fața tabletelor și am zis uite ce puteți să faceți, foarte multe lucruri, pentru că îi animă pe copii și vă ajută pe dumneavoastră. Și atunci părțile de evaluare, de aprofundare, de întărire a cunoștințelor ar fi foarte, foarte utile.