Fundația Orange

Tendințe


Conectat cu tine, conectat cu lumea

Conectat cu tine, conectat cu lumea

Inițiativă Fundația Orange, parteneriat cu Mind Education. Credem în comunități și echipe marcate de un profund sentiment de apartenență și compasiune, care devin spații de siguranță și transformare personală. În prietenie, loialitate, onestitate

Episodul 1 - Cum te reconectezi cu tine

Cum te simți acum? Ești aici sau gândurile îți fug după grijile de zi cu zi? Ești calm(ă) sau, dimpotrivă, neliniștit(ă)? Sau poate că ai atâtea teste de corectat și atâtea treburi de rezolvat acasă, încât nici nu-ți dai seama ce simți, ești în amorțire. Dacă știi ce simți în acest moment, înseamnă că ești conectat(ă) la sentimentele și trăirile tale.

Când ești deconectat(ă) de tine, oboseala, îngrijorările, furia, tristețea, neîncrederea te copleșesc și e greu să fii o ancoră emoțională pentru elevii și colegii tăi. Nu vezi emoțiile din spatele comportamentului celorlalți și nu îi poți ajuta să își recapete calmul.

În cadrul programului "Conectat cu tine, conectat cu lumea”, profesorii învață cum să se (re)conecteze cu sine și cu ceilalți și cum să aibă grijă de nevoile lor, pentru a putea fi, apoi, un sprijin pentru ceilalți. Dacă vrei să afli mai multe despre cum, de multe ori, o zi bună la muncă începe cu un mic dejun hrănitor, vizionează mai jos filmul complet.

 

Episodul 2 - Despre autoreglare si coreglare

În orice clasă, sunt zile bune, când profesorii și elevii sunt pe aceeași lungime de undă, iar învățarea este un proces lin și orele devin momente de bucurie, și mai sunt zilele grele, când orele degenerează într-o luptă pentru putere între adulți și copii: cine reușește să se impună, cine se aude mai tare, cine cedează primul. Atât zilele bune, cât și cele rele nu sunt despre profesori și elevi buni sau răi, ci despre emoții și cum reușește fiecare să le gestioneze.

Când adulții reușesc să își regleze emoțiile în majoritatea momentelor provocatoare, și elevii reușesc să depășească furtunile lor emoționale, iar în clasă se instaurează liniștea și focusul tuturor este pe învățare. Dacă vrei să afli de ce reglarea emoțiilor este strâns legată de învățare și performanță, vizionează mai jos filmul complet.

 

Episodul 3 - Nuanțele reactivității

Te-ai gândit vreodată că un profesor este mai mult decât lista de atribuții din nomenclatorul meseriilor? În realitate, el este dirijorul care trebuie să vadă dincolo de note. Să înțeleagă de ce, acum, e nevoie să transmită calm, iar, în secvența următoare, să fie mai forte, iar, în următoarea, să inspire entuziasm.

Emoțiile și reacțiile profesorului dau tonul și setează ritmul în clasă, iar comportamentul elevilor, la fel ca orchestra de pe scenă, reflectă, de cele mai multe ori, emoțiile transmise de dirijorii din viața lor. Dar să vezi emoțiile de dincolo de note nu este ușor. E nevoie să te fi întâlnit tu însuți cu ele, ca să le înțelegi și să le dai un sens.

Dacă vrei să afli mai multe despre cum să îți gestionezi emoțiile într-un mod sănătos, vizionează mai jos filmul complet.